FOTO Napoli, oraşul celor vulcanici şi fericiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Panorama oraşului e presărată cu turle de biserici FOTO: Ina Zglavuţă-Prisăcaru
Panorama oraşului e presărată cu turle de biserici FOTO: Ina Zglavuţă-Prisăcaru

„Voi aveţi ceas, dar noi – tot timpul“, este probabil maxima ce caracterizează orice napolitan. A nu te stresa de la lucruri ce azi îţi par importante, dar care se devalorizează în timp şi a savura orice clipă trăită acum sunt modus vivendi pentru italienii din Napoli

Cum le reuşeşte asta? Napolitanii „dau vina“ pe Vezuviu, aflat la poalele oraşului, care îi împinge să-şi trăiască fiecare zi ca pe ultima. Dacă mâine erupe? 

E adevărat că Vezuviul e punctul-cheie de atracţie pentru majoritatea turiştilor ce decid să-şi petreacă vacanţa în Napoli. La fel şi ruinele oraşului Pompeii, aflate la zece minute distanţă de localitate. Nici eu nu am fost o excepţie. Cele câteva zile pline petrecute în Napoli m-au convins însă că acest oraş ascunde atâtea lucruri şi locuri interesante pe care până şi Vezuviul pare că nu are curajul să le ... strivească.

ORAŞUL CU CELE MAI MULTE BISERICI DIN LUME

Napoli este cel de-al treilea oraş ca mărime din Italia, după Roma şi Milano. E o urbe ce impresionează prin relicvele istorice păstrate până azi. Este oraşul cu cele mai multe biserici din lume: 448 la număr, unele  datând din secolul al XIII-lea, cu marmură multicoloră, altare încrustate cu pietre preţioase. În Napoli găseşti castele în care au locuit şi au creat opere de artă scriitori precum Petrarca şi Boccaccio (Castelnuovo); rezidenţe regale cu păduri în care suveranii mergeau la vânătoare, unde s-au păstrat mii de copaci bătrâni de câteva secole (Reggia di Capodimonte). Muzeele, multe la număr, sunt impresionante prin colecţiile adăpostite: sculpturi şi alte obiecte găsite la Pompeii, o cameră secretă ce păstrează picturi, suvenire, mozaic dedicate actului sexual, obiecte ce se regăseau în fiecare gospodărie fie ea săracă sau bogată (Muzeul Naţional de Arheologie); opere de artă de Michelangelo, Tiziano, El Greco, Raffaello şi Botticelli (Muzeul şi Galeria Capodimonte ); mobila, sculpturile, porţelanurile şi picturile ce au aparţinut dinastiei de Bourbon (Museo di Palazzo Reale). 

napoli

Curtea interioară a unei mănăstiri, cu turnuri din teracotă napolitană, cu vechime de câteva secole. Aici se fac şi cununii religioase

Napoli a fost construit de greci în secolul al IX-lea î.Hr, apoi a fost reconstruit de spanioli în perioada cât au ocupat oraşul, în secolul al XV-lea. În Napoli poţi vedea şi oraşul subteran, ce ascunde artefacte vechi de 5.000 de ani, precum impozante monumente funerare edificate de greci, apeducte şi caverne construite de romani. La fel, fascinantul cartier spaniol există şi acum, păstrând cel mai mare număr de magazine meşteşugăreşti vechi şi lucrări produse manual.

În acest oraş se află şi cea mai veche instituţie de învăţământ superior de stat din lume. Este vorba de Universitatea Federico II, fondată în anul 1224 de Frederico al II-lea. În acest an de învăţământ ea are aproximativ 100.000 de studenţi şi peste 3.000 de profesori. Universitatea găzduieşte şi Gradina Botanică din Napoli, cu o suprafaţă de 15 hectare, cu peste 10.000 de specii de plante.

Pe cât de mare este Napoli, pe atât de micuţe şi înguste sunt străduţele acestuia, încât pe unele îţi poţi saluta cu uşurinţă vecinul de la balconul de vizavi. Străduţele înguste sunt şi motivul pentru care Napoli e împânzit de motociclete şi maşini mici cu şoferi atât de abili încât pot parca în trei rânduri. Aici sunt raritate Jeep-urile şi alte maşini de lux.

napoli

Piazza del plebiscito, locul în care îşi petrec napolitanii timpul liber, iar copiii joacă fotbal

PIZZA S-A NĂSCUT LA NAPOLI

Napoli este renumit, desigur, şi prin bucătăria sa delicioasă. Napolitanii, ca de altfel toţi italienii, sunt gurmanzi adevăraţi. În Napoli pizza e la ea acasă în adevăratul sens al cuvântului, oraşul fiind considerat a fi baştina pizzei italiene. Renumita Margherita ce cuprinde culorile drapelului italian a fost creată în Napoli în cinstea vizitei reginei Margherita di Savoia. Pizza este un cult în Napoli, ingredientele obligatorii pentru aceasta fiind incluse până şi într-o lege, aprobată în 2004: făina trebuie să fie de o calitate anume şi trebuie să fie amestecată cu apă minerală naturală, iar deasupra trebuie să aibă roşii, mozzarela, sare de mare şi ulei extravirgin. Şi obligatoriu trebuie să fie coaptă în cuptor cu lemne.

Probabil, graţie acestui fapt în Napoli pizza e bună peste tot. În unele localuri însă este extrem de gustoasă şi am avut norocul să ne convingem de acest lucru. Unul dintre aceste localuri m-a dat gata: zeci de oameni stau afară şi-şi aşteaptă răbdători rândul să intre pentru a gusta din pizza de nota 10. Aceleaşi cozi am văzut şi când am ieşit din pizzerie, deşi era trecut de miezul nopţii.

napoli

Pizza inventată la Napoli are standarde reglementate prin lege. Potrivit acestora, ea trebuie să fie coaptă în cuptor cu lemne

Pizza „made in Napoli“ i-a plăcut şi preşedintelui american Bill Clinton, care a vizitat oraşul în 1998. „Hmmmm... Decilicious!“, ar fi spus Clinton după ce a gustat o felie de pizza coaptă de un napolitan ager care a spart scutul de bodyguarzi pentru a-i oferi pizza sa. Din acea seară, pizzeria a fost rebotezată în „La Pizza del Presidente“ şi de atunci zilnic îi păşesc pragul mii de „pizzamani“ din toate colţurile lumii. După moartea proprietarului, pizzeria a trecut în gestiunea fiicei acestuia şi acum poartă un nume nou - „La figlia del Presidente“, dar produce aceeaşi pizza cu gust şi aromă ce i-au plăcut fostului şef de la Casa Albă. „M-am născut printre sacii de făină de la această pizzerie. Jucăriile din copilăria mea erau cele făcute din aluat crescut frumos pe drojdie. Acum în pizzerie petrec mai mult timp decât în propria mea casă. Şi e bine aşa: printre arome apetisante şi lume bună“, ne spune patroana localului. 

A VORBI LA NESFÂRŞIT LA UN PAHAR DE VORBĂ

Napolitanii sunt cunoscuţi şi prin băutura lor: renumitul vin „Lacryma Christi“ („Lacrima lui Hristos“, n.a.) din struguri culeşi de pe poalele Vezuviului, Limoncello – un lichior de lămâiele pomilor ce cresc în curtea fiecărui napolitan. Şi cafeaua napolitană este recunoscută în toată lumea.  Or, ibricul ce a stat la baza maşinii de cafea espresso a fost inventat în Napoli.

napoli

Lămâia e fructul nelipsit din gospodăria italienilor, copaci de lămâi crescând aproape în fiecare curte

Mâncarea delicioasă şi băutura savuroasă par a fi totuşi doar nişte ingrediente pentru napolitanii, care, la fel ca orice italian, sunt pasionaţi de comunicare – discuţiile încep uşor, dar se termină cu greu. „Cuvintele erup din noi ca din Vezuviu. Nu le putem stăpâni şi păstra în noi. Vorbim despre orice. Nu putem tăinui multe. De aceea, probabil, în italiană nu există un echivalent al englezescului «privacy». Vorbim pentru că ne face plăcere până şi să ne auzim propria voce“, ne explică ghidul, un tânăr pus mereu pe glume. 
Setea de comunicare şi de viaţă veselă îi uneşte în distracţii pe napolitani până în zori. Iată de ce ambuteiajele sunt un lucru obişnuit chiar şi după miezul nopţii.

E un oraş în care fiecare îşi poate găsi ceva pe plac: fie gastronomie, fie sculptură, pictură, artă urbană, un oraş european de care te îndrăgosteşti în crescendo. Astfel încât la plecare să îi zici că vei reveni neapărat. Cum zice vechea zicală napolitană: „Vedi Napoli e poi muori!“ („Să vezi Napoli, apoi poţi să mori!“.

napoli

O tarabă din cartierul spaniol, locul în care găseşti cele mai multe magazine cu produse locale

CURIOZITĂŢI
Napoli este oraşul cu cele mai multe biserici din lume: 448 la număr.
Aici se află şi cea mai veche universitate de stat din lume.
Pizza a fost inventată în Napoli.
Ibricul ce a stat la baza maşinii de cafea espresso a fost inventat în Napoli.

Ina Zglavuţă-Prisăcaru, pentru „Adevărul“ Moldova

napoli

Golfo di Napoli şi Vezuviul, punctul-cheie de atracţie pentru majoritatea turiştilor

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite