FOTO Condiţiile în care trăieşte Vlad Filat în arestul CNA

FOTO Condiţiile în care trăieşte Vlad Filat în arestul CNA

Coridorul din interiorul arestului CNA. FOTO: Adevărul Moldova

Fără acces la telefon şi internet, doar 6 ore de televizor pe zi, singur în cameră, escortat de gardieni la duş şi cu un program zilnic strict - acestea sunt condiţiile în care trăieşte în prezent fostul premier Vlad Filat în arestul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) din Chişinău.

Termenul folosit în lege pentru persoanele aflate în arest preventiv este de cel de „preveniţi”. Codul de executare al Republicii Moldova stipulează ca fiecare prevenit să beneficieze de un spaţiu de cel puţin patru metri pătraţi, de trei mese pe zi, de cel puţin o oră de plimbare zilnic, de servicii medicale şi de condiţii de igienă normale. Aceştia se deţin în camere comune, bărbaţii fiind separaţi de femei, persoanele aflate pentru prima dată sub arest preventiv – de cele deţinute anterior în penitenciare, iar persoanele care până la arestare au deţinut funcţii de răspundere în autorităţile publice şi persoanele care, în virtutea funcţiilor ocupate anterior, pot fi ameninţate cu răzbunarea, sunt deţinute separat.

Celulele de la CNA

Celulele CNA sunt amplasate la demisolul instituţiei. În arest, fiecare celulă are patru paturi fixate rigid în perete şi podea, dotate cu saltele. În cameră mai sunt scaune, o masă, o chiuvetă, şi un veceu separat de restul celulei. Mobilierul este făcut în aşa fel încât să nu poată fi dezasamblat, pentru a evita transformarea acestuia în anumite instrumente care pot fi folosite pentru rănirea cuiva sau automutilare. Camerele au o fereastră cu gratii şi sunt blocate de o uşă groasă de metal cu o mică ferestruică. Încăperile sunt în permanenţă ventilate, iar temperatura nu coboară mai jos de 20 de grade, indiferent de anotimp. Săptămânal, preveniţilor le este schimbată lenjeria de pat. În funcţie de comportamentul fiecărei persoane, preveniţilor de la CNA li se oferă, la cerere, un fierbător de apă în celulă.

Televizor nu mai mult de 6 ore pe zi

Deţinuţii pot beneficia de televizor, radiou sau ziare şi reviste. Aceştia sunt în drept să procure, prin virament sau din reţeaua de comerţ, literatură, să se aboneze şi să primească ziare şi reviste, fără a se limita numărul lor, din contul mijloacelor proprii sau depuse de alte persoane. Literatura respectivă nu trebuie să fie despre arme, lupte marţiale sau să aibă un caracter violent sau pornografic. Televizoarele pe care le procură sau le primesc de la rude nu trebuie să aibă diagonala mai mare de 37 de centimetri, iar aparatele de radio să nu dispună de funcţie de înregistrare a vocii. Potrivit Codului de executare, în aceste aparate trebuie să fie dotate cu dispozitive de comandă centralizată, iar timpul de vizionare a emisiunilor televizate este determinat de programul zilei, durata vizionării limitîndu-se în zilele de muncă la 6 ore, iar în zilele de odihnă şi sărbătoare – la 8 ore. Centrele de retransmitere a semnalelor televizate sau radio se amplasează în afara penitenciarului sau în încăperi în care accesul deţinuţilor este interzis. Fiecare deţinut îşi achită din cont propriu energia electrică pe care o consumă prin intermediul aparatelor electrice de care dispun.

Mâncare de la rude şi comunicarea interzisă

Preveniţilor li se interzice strict accesul la Internet şi telefon. În cazuri excepţionale acest lucru este permis, însă numai cu autorizaţia şi sub supravegherea procurorilor care gestionează cauza penală sau a judecătorului. Aceştia nu au dreptul să se vadă cu nimeni din afară, cu excepţia avocaţilor.

Persoanele deţinute în izolatoarele de urmărire penală au dreptul să primească de la rude colete cu mâncare, haine şi diferite obiecte de primă necesitate, care, însă, sunt verificate în detaliu de către angajaţii instituţiei penitenciare. Este interzisă primirea de băuturi alcoolice şi a vaselor de sticlă iar mâncarea pe care o primesc nu trebuie să fie din categoria produselor uşor alterabile, cum ar fi peştele, de exemplu şi să nu necesite prelucrare termică înainte de a fi consumate.

Progamul zilnic

Spre deosebire de restul închisorilor din Republica Moldova unde deţinuţii sunt treziţi la ora 6 dimineaţa, la CNA trezirea deţinuţilor se face la ora 7. În fiecare dimineaţă se face obligatoriu prezenţa, după care li se acordă jumătate de oră pentru igiena personală de dimineaţă, iar la ora 8 li se dă micul dejun. Prânzul îl primesc la ora 13, iar apoi au dreptul la o oră de plimbare. Ultima masă din zi – cina, se oferă la ora 18, iar ziua se încheie cu stingerea care se face la ora 22. Masa o primesc în celulă, iar plimbarea se face într-o curte specială din incinta izolatorului.

Când are loc stingerea, lumina de zi, care se aprinde la ora 7 dimineaţa, se stinge automat şi simultan se aprinde o lumină mai slabă în celulă, astfel încât gardienii să poată supraveghea oricând ce se întâmplă înăuntru. După această oră aparatele de radio şi televizoarele sunt deconectate.

În fiecare dimineaţă deţinuţii sunt verificaţi obligatoriu de medicul de serviciu. Acestora li se fac controalele de bază cum ar fi măsurarea temperaturii, a tensiunii, cântărirea şi alte verificări specifice stării de sănătate a fiecăruia dintre ei.

Escortaţi la duş

În izolatoarele de urmărire penală, cât şi în celelalte instituţii penitenciare, duşul este comun. În izolatorul de la CNA deţinuţii pot să facă duş oricând doresc. Fiecare dintre ei este escortat la duş de către gardian, care-l aşteaptă la uşă până când termină să se spele, apoi este însoţit înapoi în celulă.

Codul de executare mai prevede faptul că preveniţii, cu acordul lor, pot fi antrenaţi la muncă pe teritoriul locului de arest preventiv. Remunerarea muncii preveniţilor se face în modul stabilit de legislaţia muncii. Aceştia pot fi antrenaţi la munci neremunerate pentru îngrijirea şi amenajarea locului de arest preventiv, a căror durată  nu poate depăşi 2 ore pe zi şi 6 ore pe săptămînă.

Legea mai prevede ca preveniţilor să li se aplică sancţiuni disciplinare, ţinîndu-se cont de durata arestării preventive. Cei adulţi pot fi plasaţi în carceră pe cel mult 10 zile, iar cei minori – pe cel mult 5 zile.

Toate celulele arestului Centrului Naţional Anticorupţie sunt ocupate cu deţinuţi în prezent, susţin reprezentanţii instituţiei. Din acest motiv nu am putut să facem o fotografie cu una din camerele de detenţie.

Ferestrele celulelor din izolatorul CNA

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările