Fostul vicepremier pentru reintegrare Republicii Moldova explică în ce condiţii ar putea fi reţinut liderul de la Tiraspol

Fostul vicepremier pentru reintegrare Republicii Moldova explică în ce condiţii ar putea fi reţinut liderul de la Tiraspol

Cristina Lesnic si Vadim Krasnoselski FOTO colaj zonadesecuritate.md

Fostul vicepremier pentru reintegrarea ţării, Cristin Lesnic, consideră că liderul nerecunoscut de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, ar putea fi reţinut de către forţele de ordine ale Republicii Moldova, atunci când vine în dreapta Nistrului, doar dacă ar fi voinţă politică pentru aceasta.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cristina Lesnic a declarat, într-un interviu pentru zonadesecuritate.md, că pentru desfăşurarea unei astfel de operaţiuni este nevoie ca Guvernul sau Parlamentul să creeze o prevedere legală în care o astfel de restricţie să poată fi aplicată şi în afara unui dosar penal. 

Cristina Lesnic susţine că persoanele din conducerea de la Tiraspol nu pot fi reţinute deoarece, potrivit legislaţiei, o persoană poate fi reţinută sau împiedicată de a se deplasa doar în momentul în care există probleme de securitate şi există un mandat foarte clar din partea unui organ de drept sau organ de securitate în privinţa anumitei persoane. 

„La momentul actual nu există un astfel de mecanism, decât acţiunile ce ţin de un dosar penal. Dacă în perspectivă, şi acestea au fost discuţiile pe care noi le-am avut cel puţin ca reflecţie la această etapă, ar exista un document foarte clar în care Parlamentul şi Guvernul ar stabilit că această procedură poate fi aplicată, urmează la nivel de decizie cine poate să îşi asume anumite restricţii cu privire la numite persoane din regiunea transnistreană pentru încălcarea  drepturilor omului si acestea să fie foarte clar reglementate. Deci, de sine stătător, nici Biroul Politic de Reintegrare nu poate stabili că aceste persoane pot să se deplaseze sau nu se pot deplasa într-o anumită direcţie pe teritoriul Republicii Moldova. În momentul în care se va ajunge la un act juridic foarte clar, expres cine este organul responsabil în afara unui proces penal doar în aceste circumstanţe se poate decide şi se poat aplica alte tipuri de sancţiuni,” a declarat Lesnic pentru Zona de Securitate.

La moment, în privinţa aşa-numitului preşedinte de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, nu ar fi deschis vreun dosar penal de aceea el nu poate fi reţinut. 

„Nouă ne lipseşte la momentul actual fie o hotărâre, fie o lege, fie o decizie concretă care să nu fie legată doar de procesul penal în momentul în care există doar bănuieli rezonabile.”, a mai spus Lesnic.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările