Fostul deputat Veaceslav Untilă a devenit şef al Inspectoratului Ecologic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Partidului Liberal, ex-deputatul Alianţei Moldova Noastră Veaceslav Untilă a fost numit azi de Guvern în funcţia de director al Inspectoratului Ecologic de Stat.

De asemenea, Executivul a numit un nou şef la Serviciul Hidrometeorologic de Stat - Mihai Roibu, care l-a înlocuit pe Ilie Boian, demis în urma unui scandal sexual.

Roibu a fost propus de ministrul Mediului, Gheorghe Şalaru, care a precizat că acesta a absolvit Facultatea de Fizică şi Matematică, a lucrat în diverse structuri şi a desfăşurat activitate ştiiţifică. Premierul Vlad Filat i-a urat succes şi i-a cerut, în glumă, să asigure suficiente precipitaţii ca să avem rezultate bune în agricultură. „Avem nevoie de date meteo mai precise", a adăugat Filat, deja la modul serios.

Tot azi Radion Bajureanu a fost demis din funcţia de viceministru al Mediului, în baza cererii depuse, şi schimbat cu Valentina Ţapeş, în prezent vicedirector al Inspectoratului Ecologic.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite