Fostul comandant al Bazei de aviaţie şi subalternul său au fost acuzaţi de delapidare a patrimoniului militar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi inclulpaţi riscă până la 6 ani de închisoare. FOTO: Arhiva Adevărul
Cei doi inclulpaţi riscă până la 6 ani de închisoare. FOTO: Arhiva Adevărul

Procuratura militară Bălţi a finalizat urmărirea penală şi a expediat instanţei de judecată cauza penală de învinuire a fostului comandant al Bazei de aviaţie şi comandantului batalionului asigurare al acestei unităţi militare de comiterea delapidării patrimoniului militar aflat în dotarea acesteia.

Potrivit procurorilor, în perioada lunilor august – septembrie 2013, inculpaţii deţinând gradele militare de „locotenent-colonel”, cunoscând că trei caroserii de tip furgon, componente ale autospecialelor din dotarea unităţii militare, precum şi o remorcă, nu au fost luate la evidenţă, le-au sustras ilegal. În continuare, militarii au folosit bunurile în interes personal, iar unele dintre ele le-au vândut la preţuri între 1800 – 8000 lei, informează Procuratura Generală într-un comunicat de presă.

Îndată după depistarea sustragerii, comandantul Bazei de aviaţie şi subalternul acestuia, au recuperat benevol prejudiciul cauzat unităţii militare, recunoscându-şi vinovăţia.

Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi de cele incriminate, învinuiţii, cu vârstele de 43 şi respectiv, 40 de ani, riscă până la 6 ani închisoare, cu privare de dreptul de a ocupa funcţii militare pe un termen de până la 5 ani

 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite