Fostă contabilă ANSA, condamnată la zece ani de închisoare pentru însuşire de bani publici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fostă contabilă a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţia raională Edineţ, în vârstă de 61 de ani, a fost condamnată la 10 ani de închisoare, de prima instanţă, pentru că şi-ar fi însuşit peste două milioane de lei, bani care trebuiau să ajungă în bugetul de stat, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale se spune că femeia, chiar din anul în care a fost numită în funcţie, 2013, timp de patru ani şi jumătate, a însuşit ilegal, în fiecare an, de la 300 de mii de lei până la circa 500 de mii de lei, de la companii şi diverse persoane pentru care Direcţia raională Edineţ presta servicii. Femeia încasa banii de la beneficiarii serviciilor prestate, le oferea certificatele solicitate, dar banii primiţi nu ajungeau să fie depuşi la bancă, în folosul statului. Neregulile au fost depistate în 2018, după ce noul superior al inculpatei a solicitat de la autorităţile abilitate cercetarea situaţiei.

Sentinţa a fost pronunţată în lipsa femeii. Aceasta este dată în căutare internaţională, după ce anterior fusese spitalizată în ţară şi a fost imposibilă plasarea ei în arest. Instanţa de judecată a admis demersul procurorilor şi a dispus încasarea sumei de peste două milioane lei de la inculpată. Anterior, la demersul procurorilor, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor imobile deţinute de aceasta, ceea ce a făcut posibilă recuperarea a peste 45 de mii lei în contul statului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite