Filat şi Lupu: rivali sau inamici?

Igor Caşu

În cadrul unei emisiuni televizate preşedintele interimar şi speaker al parlamentului Marian Lupu a fost întrebat dacă există o rivalitate între el şi premierul Filat. Răspunsul a fost că da, pe undeva se simte această rivalitate. Era de altfel o evidenţă care se vede cu ochiul liber.

Mai nou, competiţia dintre cei doi lideri ai AIE-2 a ieşit la iveală în mod pregnant în legătură cu adoptarea bugetului, vizita vice-preşedintelui american Joe Biden şi în chestiunea ieftinirii paşapoartelor şi a buletinelor de identitate.

Or, atunci când Lupu a iniţiat ideea ieftinirii paşapoartelor dat fiind că ministerul de resort este în gestiunea Partidului Democrat şi i-a cerut lui Pavel Filip acest lucru, Filat a sărit ca ars.

A precizat că nu este în competenţa preşedintelui interimar să se ocupe cu ceea ce ţine de atribuţiile guvernului şi că este cazul ca fiecare instituţie a statului să se ocupe exclusiv de prerogativele pe care le are conform legislaţiei.

Este adevărat, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Telecomunicaţiilor nu are un statut aparte faţă de celelalte ministere şi nu este subordonat direct altor instituţii decât guvernului.

Dar să ne amintim că guvernul este unul format din alianţa a trei partide şi de multe ori funcţiile sunt distribuite potrivit unui algoritm politic, respectiv „imixtiunea" din partea partidului care este responsabil de un minister sau altul este una firească. Problema este ce fel de „imixtiune" se produce.

În cazul de faţă, una benefică cetăţeanului de rând care plătea pentru perfectarea unui act de identitate la un preţ mult peste costul real al acestuia, ca şi cum ministerul cu pricina ar fi fost o întreprindere privată obsedată de profituri cât mai mari şi nu de grija faţă de cetăţean.

Ei bine, când această grijă a fost manifestată - nu discutăm de ce, e important că s-a întâmplat - de către Marian Lupu, Vlad Filat a reacţionat cu o gelozie nedisimulată şi a cerut aceluiaşi minister să ieftinească şi costul buletinelor de identitate.

Nu vreau să mai insist aici asupra cine şi cum a procedat şi dacă era în măsură să o facă după rigorile stricte ale legislaţiei, dar constat că în cazul de faţă, în sfârşit, competiţia dintre doi lideri de anvergură naţională se traduce în beneficii directe şi concrete pentru cetăţeanul de rând.

Or, acesta şi este avantajul democraţiei în raport cu alte sisteme politice, autoritare sau totalitare pe care le-am experimentat decenii la rând, fie impuşi din afară de „fratele mai mare", fie prin conivenţa unor factori interni, adică din vina noastră, a clasei politice şi a intelectualilor în primul rând.

Dacă însă rivalitatea dintre cei doi lideri s-ar transforma în duşmănie, au de suportat consecinţele şi ei, dar mai ales noi, cetăţenii de rând. Pentru că atunci când se erodează încrederea populaţiei în eficienţa democraţiei, venirea unui lider care promite „marea şi sarea" şi o guvernare de mână forte nu va întârzia. Istoria mai îndepărtată şi mai recentă oferă exemple multiple în acest sens.