Fadei Nagacevschi, despre introducerea stării de urgenţă: „Oare nu se încearcă blocarea alegerilor locale din Bălţi?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FAdei Nagacevschi FOTO IPN
FAdei Nagacevschi FOTO IPN

Ex-ministrul Justiţiei, Fadei Nagacevschi, consideră că Guvernul Gavriliţa a propus introducerea stării de urgenţă în sectorul energetic, pe un termen de 30 de zile, pentru a amâna organizarea alegerilor locale noi din municipiul Bălţi, ce ar urma să se desfăşoare pe 21 noiembrie.

„Premierul ne spune că măsurile excepţionale sunt doar o soluţie tehnică pentru a achiziţiona volumul necesar de gaze până la sfârşitul zilei, fapt ce vine în contradicţie cu esenţa stării de urgenţă conform Legii 212. Or, stare de urgenţă conform art. 1 al Legii 212 reprezintă un ansamblu de măsuri cu caracter politic, economic, social şi de menţinere a ordinii publice, care se instituie provizoriu în unele localităţi sau pe întreg teritoriul ţării”, a scris Fadei Nagacevschi pe Facebook.

Ex-ministrul a spus că are câteva întrebări la care speră să audă răspunsuri privind examinarea de către Parlament a solicitării Guvernului de instituire a stării de urgenţă:

1. La care noţiune din art. 1 al Legii 212 din 2004 se încadrează urgenţa pe piaţa gazelor naturale;

2. De ce nu se merge conform Regulamentului din 2019 privind situaţiile excepţionale pe piaţa gazelor naturale şi a Planului de acţiuni pentru situaţii excepţionale pe piaţa gazelor naturale, dar pe o procedură care aparent nu este aplicabilă speţei; Oare nu se încearcă blocarea alegerilor locale din Bălţi.

3. Cum starea de urgenţă declarată conform Legii 212 ar permite Guvernului să cumpere gaze naturale ţinând cont de hotărârea CC din iunie 2020 care interzice aprobarea de măsuri ce depăşesc sfera de competenţă a puterii executive chiar şi pe perioada stării de urgenţă declarate conform Legii 212 din 2004;

4. De ce nu se merge pe asumare de răspundere, dacă e vorba de o simplă necesitate de alocare a banilor pentru a achiziţiona gaze naturale din surse alternative prin procedură simplificată aşa cum a comunicat Premierul;

5. Cum vor fi restituiţi banii scoşi din buget pentru achiziţia gazelor;

6. La ce preţ se va achiziţiona gazul din surse alternative;

Amintim că, potrivit IPN, Guvernul de la Chişinău a propus Parlamentului, vineri dimineaţă, să declare stare de urgenţă pe întreg teritoriul ţării pe un termen de 30 de zile. Hotărârea a fost aprobată într-o şedinţă convocată după şedinţa Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, la care a fost audiată situaţia de pe piaţa gazelor naturale.

Constantin Borosan, secretar de stat al Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, a declarat că propunerea se întemeiază pe datele prezentate în raportul Comisiei. Potrivit raportărilor zilnice ale operatorului de transport şi de sistem „Moldovatransgaz”, presiunea în reţele de transport este deja critică. 

„Acest fapt reprezintă un risc major să fie declanşată o criză pe piaţa gazelor naturale din Moldova, în cazul în care în perioada imediat următoare nu vor fi injectate anumite volume de gaze naturale în vederea restabiliri regimului normal de transport al gazelor naturale în reţele de transport”, a notat secretarul de stat.

Potrivit proiectului, pe durata stării de urgenţă, Comisia pentru Situaţii Excepţionale, în calitate de autoritate administrativă responsabilă, va emite dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, agenţilor economice, instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

Premierul Natalia Gavriliţa a declarat că instituirea stării de urgenţă va permite inclusiv alocarea banilor pentru „Energocom” ca să procure gaze naturale pe piaţa internaţională, printr-un instrument care va permite autorităţilor să rectifice bugetul într-un timp mai scurt.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite