Facilităţi la obţinerea permiselor de conducere moldoveneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care vor dori să obţină permisul de conducere vor fi scutiţi de obligativitatea prezentării unui şir de acte solicitate până acum. Este vorba despre documentul despre modificarea datelor personale, cazierul contravenţional în care să fie specificată lipsa interdicţiilor asupra dreptului de a conduce şi copia actului de identitate, transmite IPN.

Agenţia Servicii Publice informează într-un comunicat de presă că, potrivit unor modificări operate de către Guvern, toate aceste informaţii vor fi verificate prin intermediul sistemelor informaţionale de stat.

Noile reglementări prevăd că examenele pentru obţinerea permisului de conducere vor fi anulate dacă se va constata că examinatorul va comunica candidatului examinat răspunsurile corecte la testul teoretic. La fel şi în situaţiile când candidatul examinat va fi ajutat de către o altă persoană la susţinerea probei teoretice sau când utilizează aparataj tehnic în acest sens.

Temei pentru anularea examenului va fi şi dacă examinatorul va ignora încălcările comise de către candidatul examinat pe parcursul examinării practice sau examinatorul va indica candidatului efectuarea unor provocări şi manevre care ar încălca regulile de circulaţie sau semnalizarea rutieră.

Potrivit modificărilor operate, permisul de conducere internaţional va fi eliberat în baza permisului de conducere naţional cu statut „Valabil”, pe un termen de până la trei ani, cu condiţia că acest termen să nu depăşească termenul de valabilitate al permisului de conducere naţional.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite