Experţi: Moldova trebuie să profite de ajutorul Ucrainei în soluţionarea diferendului transnistrean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moldova trebuie să profite de ajutorul Ucrainei
în soluţionarea diferendului transnistrean FOTO: Alexandru Tarlev
Moldova trebuie să profite de ajutorul Ucrainei în soluţionarea diferendului transnistrean FOTO: Alexandru Tarlev

Republica Moldova trebuie să profite de  ajutorul pe care i l-ar putea acorda Ucraina în soluţionarea diferendului transnistrean, după de ţara vecină şi-a schimbat atitudinea faţă de problema respectivă. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Fabrika”, de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.

Analistul politic Roman Mihăeş consideră că în urma războiului din Est, Ucraina a devenit un aliat al Republicii Moldova. „Poroşenko a înţeles că autorităţile de la Kiev au comis o mare greşeală în 1992, când au luat o poziţie tacită pro Transnistria, la fel ca şi susţinerea tacită a regiunii separatiste pe parcursul acestor ani. În urma războiului ruso-ucrainean situaţia s-a schimbat. Republica Moldova trebuie să profite de această susţinere a Kievului pentru a soluţiona problema transnistreană”, a declarat analistul.

Nicolae Afanas, şef de catedră la Institutul Relaţii Internaţionale din Moldova, consideră că Ucraina reprezintă atât o şansă, cât şi o frână pentru Republica Moldova în procesul de integrare europeană. „Toate politicile UE pentru  Republica Moldova sunt formulate la fel şi pentru Ucraina. Uniunea Europeană  vede procesul de integrare europeană a Republicii Moldova la pachet cu Ucraina. Situaţia din Estul Ucrainei ar putea îngreuna acest proces atât pentru Republica Moldova, cât şi pe Ucraina. Ucraina a abordat întotdeauna Republica Moldova de pe poziţia unui stat mai mare. Oricum, Republica Moldova trebuie să profite de poziţia Kievului şi situaţia creată pentru a-şi reintegra teritoriul”, a explicat Afanas.

Alexandru Cauia, decanul facultăţii de drept a ULIM, consideră că această atitudine din partea Kievului privind Transnistria nu va putea să dureze mult. „În pofida dificultăţilor cu care se confruntă, Ucraina nu va renunţa la Crimeea şi, oricât ar fi de straniu, ar putea să aibă pretenţii teritoriale şi asupra Transnistriei. Chiar dacă ne consideră aliaţi, este nevoie doar de un moment ca să pretindă la Transnistria. De aceia Chişinăul trebuie să profite de situaţia de moment”, a subliniat Cauia.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite