Eroii zilelor noastre
0Câţi copii din şcolile din partea dreaptă a Nistrului ştiu prin ce trec semenii lor din şcolile cu predare în limba română din regiunea transnistreană? De câte ori la ora clasei profesorii le-au vorbit despre eroii zilelor noastre – cei peste 2.000 de elevi de la cele 8 şcoli româneşti din regiunea transnistreană şi profesorii lor care înfruntă zi de zi un regim ostil?
De câte ori noi, ziariştii, ne-am gândit la ei, înainte să scriem o nouă ştire despre ce a mai spus Nina Ştanski, reprezentanta guvernării separatiste de la Tiraspol?
Aproape că ne-am obişnuit, în cele peste două decenii, cu regimul secesionist de la Tiraspol şi prea rar ne gândim la cei care, zi de zi, îşi riscă viaţa, dar reuşesc să apere aceste şcoli cu predare în limba română - ultima redută din regiune pe care separatiştii nu au reuşit să o distrugă. Ei, copiii care au curajul să înveţe în limba maternă, îmbrăcată în veşmântul ei latinesc, într-un teritoriu ocupat, în care teroarea, forţa armelor este cea care face legea, şi profesorii lor, care, în ciuda prigoanei şi presiunilor, îşi conduc elevii de mânuţă prin lumea cunoştinţelor, altoindu-le dragostea de patrie, neam, istorie şi limbă maternă, ei sunt eroii zilelor noastre. La fel şi părinţii care aleg ca fiii şi fiicele lor să înveţe în şcoli cu predare în limba română, chiar dacă sunt alungaţi de la serviciu şi lipsiţi de alocaţii, sunt eroii zilelor noastre.
În regiunea transnistreană funcţionează opt instituţii-fortăreţe ale limbii române. Acestea sunt: Liceul ,,Lucian Blaga“ din Tiraspol, Liceul ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Grigoriopol, Liceul ,,Evrika“ din Râbniţa, Liceul ,,Alexandru cel Bun“ din Tighina, Liceul ,,Mihai Eminescu“ din Dubăsari, Gimnaziul din satul Roghi, Gimnaziul din Corjova şi Şcoala-internat din Tighina.
Din an în an, în ciuda monitorizării situaţiei din stânga Nistrului de către organismele internaţionale, a dialogurilor bilaterale, trilaterale, cu pacificatori şi garanţi, situaţia şcolilor româneşti din regiunea transnistreană se înrăutăţeşte. Iar acum, ca niciodată, planează pericolul ca de la 1 septembrie 2014 aceste instituţii să nu-şi mai redeschidă uşile pentru elevii care vor să înveţe istoria adevărată în limba română.
Ministerul Educaţiei, una dintre puţinele instituţii de stat care depun eforturi pentru menţinerea şcolilor cu predare în română în regiune, nu poate face prea multe în faţa unui regim tot mai lacom. Situaţia s-a agravat şi după ce un actor internaţional cum este OSCE a recomandat guvernării de la Chişinău să accepte acreditarea şcolilor cu predare în română de către aşa-zisul minister al Educaţiei de la Tirapol. Asta ar presupune acceptarea programelor de studiu din regiune, ceea ce ar însemna sfârşitul educaţiei în spiritul istoriei şi limbii neamului nostru în regiunea transnistreană.
Acum ca niciodată sunt necesare măsuri mult mai îndrăzneţe din partea noastră, a tuturor. Situaţia din timpul conflictului armat nu ar mai trebui să se repete, de aceea e nevoie ca problema şcolilor cu predare în limba română din regiunea separatistă să fie pe agenda oficialilor UE, pentru că ocupaţia rusească din Transnistria este o problemă europeană. Însă nimeni din afară nu va veni să ne rezolve problemele, dacă nouă nu ne va păsa. Noi trebuie să ştim ce se întâmplă zi de zi cu şcolile noastre care rezistă sub un regim separatist, să vorbim despre asta, să-i susţinem pe elevii şi profesorii de acolo, care luptă zilnic pentru dreptul de a învăţa şi de a lucra.
Poate că ar fi cazul să scriem nu despre cum se îmbracă şi ce zice Nina Ştanski, pentru care lucrează 60 de oameni ca să-i promoveze mesajele, pregătite special pentru noi şi comunitatea internaţională (funcţionează aceeaşi maşină de spălare a creierilor, dirijată de la Moscova, ce îşi face lucrul şi în războiul informaţional cu Ucraina), ci despre cei care sunt adevăraţii eroi.
Se încarcă comentariile...
