Egalitate: Uniunea Europeană şi Uniunea Vamală au un număr aproape egal de susţinători în Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă duminica viitoare cetăţenii Republicii Moldova ar trebui să aleagă între Uniunea Europeană (UE) şi Uniunea Vamală (UV), 41,6% ar vota pentru UE şi 42,5% ar alege cealaltă opţiune. Datele fac parte dintr-un sondaj de opinie realizat de compania de sondaje Intellect Group. Peste 15% din respondenţi nu au răspuns la această întrebare, transmite IPN.

Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, „pentru” ar vota 46%, iar „împotrivă” –  33%. În cazul unui referendum pentru aderarea la Uniunea Vamală, 51% din respondenţi ar vota „pentru”, iar 29%  –  „împotrivă”. Pentru unirea Moldovei cu România ar vota 21% din respondenţi. Împotriva unirii s-ar pronunţa 58%.

Întrebaţi care ar trebui să fie orientarea Republicii Moldova, 11% dintre cei intervievaţi consideră că trebuie să fie pro-Europa, indiferent de relaţia cu Federaţia Rusă, 17%  –  pro-Europa, dar având o relaţie prietenoasă cu Rusia. 38% consideră că orientarea trebuie să fie în egală măsură pro-Europa şi pro-Rusia, 17% consideră că orientarea trebuie să fie pro-rusă, dar având o relaţie prietenoasă cu Europa şi 12% consideră că orientarea trebuie să fie pro-rusă, indiferent de relaţia cu UE.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite