EDITORIAL AIE 2, împotriva legii lustraţiei?

Igor Caşu

Săptămâna trecută doi deputaţi liberali, Valeriu Munteanu şi Ion Hadârcă, au propus crearea unei comisii de anchetă care să analizeze „soarta dosarelor informatorilor şi agenţilor netitulari ai fostului KGB" în perioada 23 iunie 1990 (declaraţia de suveranitate a RSSM) până la 1 septembrie 2012.

Scopul este acela de a „stabili un cadru oportun pentru o ulterioară aplicare a legii lustraţiei".
Propunerea pare rezonabilă, dat fiind faptul că până la adoptarea unei eventuale legi a lustraţiei, persoane care ar fi vizate de aceasta ar încerca să distrugă dovezile care s-au mai păstrat. Totodată, iniţiativa liberalilor este şi o încercare de a sugera opiniei publice că PL nu se teme de lustraţie, respectiv, în rândurile liderilor acestui partid nu ar fi persoane susceptibile de a fi eliminate din viaţa politică pe motivul colaborării cu poliţia politică sovietică.

Unele mijloace de informare în masă de o anumită orientare politică au interpretat ideea liberalilor ca o încercare de a „numără agenţii şi informatorii KGB fără ai deconspira". Nu mi se pare că asta e problema, întrucât comisia cu pricina este concepută a fi alcătuită din 11 membri, care să reprezinte toate fracţiunile parlamentare. Problema este că PL, principalul iniţiator al creării Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova şi al transferului dosarelor victimelor comunismului de la SIS şi MAI la Arhiva Naţională, nu a dus lucrul până la bun sfârşit şi se apucă de altă ispravă. Or, cele circa 25.000 de dosare transferate de la cele două instituţii de forţă nu au devenit astfel accesibile supravieţuitorilor represiunilor sau rudelor acestora, precum şi cercetătorilor.

Unul dintre impedimente este legat de lipsa spaţiului adecvat pentru ca aceste dosare să fie inventariate şi păstrate în mod corespunzător. O altă chestiune priveşte cadrul legal existent, care restricţionează accesul la dosarele respective pentru jurnalişti, istorici şi cei din domeniile conexe. Piedici în acest sens pune în continuare Centrul naţional pentru protecţia datelor cu caracter personal (CNPDCP), creat de Parlament în 2007, mai exact de un legislativ dominat de comunişti. Problema legată de această instituţie este că directorul actual deţine funcţia în mod ilegal, întrucât legea nr. 17-XVI privind constituirea CNPDCP, din 15 februarie 2007, prevede în capitolul III, articolul 11 prim, punct 4, că funcţia de director poate fi deţinută de orice persoană care are „experienţă profesională de cel puţin cinci ani în domeniul apărării drepturilor şi libertăţilor omului". Dar şeful CNPDCP este fost angajat SIS şi al poliţiei criminale din sectorul Buiucani al capitalie şi nu are nicio experienţă în domeniul „apărării drepturilor şi libertăţilor omului".

Prin urmare, dacă PL vrea să fie coerent şi să ducă la capăt ceea ce a început, ar trebui să propună amendarea cadrului legal existent pentru ca intenţiile declarate - decomunizarea prin acces la arhive - să devină o realitate, nu o lozincă populistă. În al doilea rând, directorul CNPDCP trebuie demis şi în locul lui să fie numită o persoană care să corespundă condiţiilor de eligibilitate stipulate de lege. În al treilea rând, PL ar trebui să propună Guvernului ca acesta să ceară asistenţa UE sau SUA pentru extinderea spaţiului de depozitare al Arhivei Naţionale. Astfel încât dosarele de la SIS şi MAI să poată fi aranjate şi făcute accesibile publicului specializat şi tuturor celor interesaţi, fie cetăţeni moldoveni, fie celor din afară, aşa cum au procedat statele central şi est-europene, inclusiv România, Ţările Baltice, dar şi Ucraina. Şi, nu în ultimul rând, PL nu trebuie să uite că nu doar dosarele de la SIS şi MAI pot constitui probe într-un proces de lustraţie, ci şi documente din alte depozite speciale de pe teritoriul Republicii Moldova.