Prima ţară atacată de către Rusia, pentru că avea ţinte mult prea occidentale, a fost Georgia. Atacul asupra acestui stat a fost unul fizic, prin intermediul armatei, după care a avut loc îndepărtarea preşedintelui pro-occidental de la putere.
 
Azerbaidjan-ul a fost al doilea stat scos de către Rusia de pe traseul european. Este adevărat că nimeni nu înţelegea prin acesta integrarea Europeană ci doar o apropiere de valorile culturale într-o perspectivă foarte îndepătată.
 
Următoarea victimă, şi cu adevărat  o pierdere pentru Uniunea Europeană, a fost Ucraina. Deşi au fost proteste ample anti-guvernamentale, iată că ele deja şi-au pierdut din intensitate. Macazul a fost schimbat iar noua direcţie a Kiev-ului este Moscova.
 

După Ucraina, ţinta atacurilor Rusiei va fi chiar Republica Moldova. Aceasta face un joc în etape în care îşi orientează resursele în mod punctual şi puternic pe o singură ţintă, odată aceasta anihilată trecând la următoarea. Este o strategie bună ce permite economia de energie.

Pentru a nu compromite investiţia de zeci de miliarde de euro realizată la Soci, pentru organizarea Olimpiadei de Iarnă, Rusia mai aşteaptă câteva luni.
 
După Olimpiadă, prin intermediul clasei politice de la Chişinău, Vladimir Putin va încerca deturnarea Republicii Moldova de pe traseul european. Vor fi proteste, vor fi nemulţumuri, dar fără ajutorul României nimic nu se va întâmpla.
 
Preşedintele Traian Băsescu a intuit acest lucru(probabil şi pe baza rapoartelor serviciilor de securitate) şi a lansat din timp o ofensivă pe tema unionistă. De ce? Pentru a pregăti societatea civilă din România pentru o abordare mai radicală a situaţiei românilor de dincolo de Prut. Un consens politic nu ar fi existat decât printr-o presiune publică, ori aceasta a apărut deja.
 
Preşedintele României a trimis un semnal clar, ce sună ca o ameninţare la adresa politicienilor moldoveni şi a agenţilor ruşi de pe teritoriul Republicii Moldova. Eu cred că semnalul este trimis clar chiar către Moscova, atenţionând-o pe aceasta că în cazul în care va mai interveni pentru a schimba traseul european atunci România se vede forţată să intervină şi să readucă Republica Moldova pe traseul ei normal prin Unirea cu România. 
 
Nu este o ameninţare, deoarece nu are ţara noastră forţa de a face ceva, dar cu siguranţă este o atenţionare: dacă nu lăsaţi traseul european apoi noi vom susţine unul unionist, dorit de poporul român de pe cele două maluri ale Prutului.
 
Preşedintele ştie că renunţarea la Europa va determina nemulţumirea populaţiei celui de al doilea stat românesc, aşa cum a fost şi în Ucraina. Atunci va fi momentul în care discursul unionist va aduce un maxim de susţinători şi la formarea unei majorităţi. Este vorba exact de acea majoritate de care Traian Băsescu a vorbit. 
 
Preşedintele ştie prea bine că în acele momente va exista o majoritate unionistă în republica Moldova şi ea va apărea inevitabil.
 

Toţi cei care conduc Republica Moldova au o relaţie mai veche sau mai nouă cu structurile de securitate ruse sau cu fostul Imperiu Sovietic. Situaţia în care ei chiar vor conduce al doilea stat către Europa nu există, şi asta datorită încrengăturilor economice-politice existente şi subordonate Moscovei. Europenizarea înseamnă pentru ei pierderea puterii şi chiar închisoarea. Exemplul Năstase îi sperie pe aceştia de moarte: paradisul lor nu este acela în care statul de drept să funcţioneze.

România trebuie să se pregătească, iar după Soci se va vedea că declaraţiile preşedintelui au acoperire: România este obligată să ofere o alternativă europeană unionistă în cazul în care cineva va încerca deturnarea traseului. Aici nu e vorba de o agresiune fizică, nu e vorba de separatismul găgăuz care este total neimportant pentru un stat precum România, ci de trădarea ce se pregăteşte de clasa politică.

Anul 2014 este unul cheie în care se va vedea care sunt adevăratele interese ale politicienilor moldoveni şi dacă aceştia vor răspunde majorităţii de 70% care doreşte un viitor european comun.