Drumul spre Odesa devine mai scurt. Un pod peste Nistru bombardat în timpul războiului din 1992 va fi redeschis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la sfârşitul lunii noiembrie, podul dintre localităţile Gura Bâcului şi Bîcioc urmează să devină funcţional. Reprezentanţii politici de la Chişinău şi de la Tiraspol în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, Gheorghe Bălan şi Vitali Ignatiev, au semnat vineri, 3 noiembrie, proiectul deciziei protocolare cu privire la deschiderea podului, transmite IPN.

După semnare, şeful Misiunii OSCE în Moldova, Michael Scanlan, a menţionat că această zi este una istorică, în care părţile au reuşit să ajungă la un acord în beneficiul tuturor.

Vicepremierul pentru reintegrare, Gheorghe Bălan, a declarat că podul a fost nefuncţional câteva zeci de ani. În anul 2002, acesta a fost reconstruit, iar ca urmare a negocierilor purtate cu Tiraspolul şi cu sprijinul partenerilor internaţionali ai procesului de reglementarea transnistreană, s-a reuşit ajungerea la înţelegerea de a redeschide podul, în interesul populaţiei şi al agenţilor economici.

„Sperăm că acest pod va fi redeschis până la sfârşitul lunii noiembrie, fapt ce va reduce din drumul până în oraşul Odesa. Acest drum ţine de coridorul M14 pe direcţia Chişinău – Odesa. Inclusiv cu investiţii străine, sperăm ca acest coridor european să devină unul atractiv, funcţional, în interesul locuitorilor de ambele maluri ale Nistrului”, a notat vicepremierul.

Vitali Ignatiev a afirmat că în decizia protocolară a fost stipulată garanţia că această porţiune nu va fi folosită în scopuri militare. 

„Noi sperăm că acesta este un prim pas foarte important în soluţionarea întregului complex de întrebări legate de libera circulaţie, transport, logistică”, a subliniat Ignatiev.

Podul a fost reconstruit în anul 2002, pe bani europeni, însă nu a fost pus în funcţiune. Pentru înlăturarea unor deficienţe tehnice apărute, grupurile de lucru sectoriale din partea Chişinăului şi a Tiraspolului vor evalua, săptămâna viitoare, costurile estimative necesare.

În zona podului, atât pe malul drept, cât şi pe malul stâng, funcţionează posturi de pacificare, însă o decizie cu referire la procedurile de control urmează să fie luată până la sfârşitul lunii.

Podul de lângă Gura Bâcului a fost bombardat în anul 1992. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite