Două persoane, reţinute pentru că ar fi încercat să scoată un deţinut din Penitenciarul nr.13 înainte de termen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
catuse FOTO cna.md

Două persoane sunt cercetate penal de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, fiind bănuite de trafic de influenţă. Acestea, împreună cu un deţinut din Penitenciarul nr.13, ar fi cerut 7.150 de euro de la soţia unui condamnat pentru a-l scoate din puşcărie înainte de termen.

Potrivit denunţătoarei, bănuiţii susţineau că ar avea influenţă asupra unor persoane publice din cadrul Instituţiilor de stat şi că le-ar putea determina să adopte o decizie favorabilă în privinţa deţinutului.

În urma denunţului, CNA a iniţiat o urmărire penală în temeiul art. 326 Cod penal - trafic de influenţă, desfăşurând acţiuni de investigaţie pentru elucidarea cazului. Bănuiţii au fost escortaţi la sediul CNA pentru audieri.

Astfel, în cadrul audierilor, aceştia şi-au recunoscut vina, iar acum unul este reţinut pentru 72 de ore, iar altul este cercetat în stare de libertate şi colaborează cu organul de urmărire penală.

Pentru comiterea traficului de influenţă, banuiţii riscă până la 6 ani de închisoare.

 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite