Două metafore epistemice, oul şi boul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Filat, „abătut” în Parlamentul Republicii Moldova
Vlad Filat, „abătut” în Parlamentul Republicii Moldova

Arestarea lui Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova, poate fi văzută şi ca un semn nou al relaţiei de rudenie dintre cele două ţări şi republici, despărţite geografic doar de un râu, Prutul. Nu mai ştim precis care este relaţia de rudenie dintre cele două ţări.

Parcă ele sunt două surori, una mai mare, alta mai mică, parcă una este mama şi a doua este fiica. Vedem doar că, şi într-un caz  şi în celălalt, se adevereşte zicătoarea „Ca la noi, la nimeni!”. Din oricare parte a Prutului am privi cele două ţări şi situaţii, pronumele „voi” trimite la „noi”, şi invers, „noi” trimite la „voi”. Pe „podul de flori”, durat  peste râul Prut după 1989, a început să circule orice, cele bune ca şi cele rele, deci inclusiv  procurorii şi infractorii. Aşteptata şi amânata unire este făcută în plan economic - ca infracţiune -, dar şi juridic – ca sancţiune -, înainte de unirea cea politică, fie ea directă sau prin integrarea europeană. Semnul devianţei l-a dat fratele mai mare, adică Adrian Năstase, încât recenta arestare a lui Vlad Filat  pare a fi o confirmare a unei secvenţe din cunoscuta poezie „Hora Unirii”, a lui Vasile Alecsandri, adică a strofei „Amândoi suntem de-o mamă, / De-o făptură şi de-o seamă” / Ca doi brazi într-o tulpină / Ca doi ochi într-o lumină”. Nu se mai pune problema sursei luminii, că ea vine de la răsărit sau că vine de la apus, câtă vreme noi avem propria noastră lumină. Este vorba de faimoasa „luminiţă de la capătul tunelului”, care, fie că dispare prin infracţiunea petrecută în întuneric, fie că reapare prin sancţiunea juridică, făcută la lumina zilei. Desigur, nu este exclus ca, în miez de zi, Soarele însuşi să fie unul atât de strălucitor, încât să devină chiar orbitor.

Pe vremea comuniştilor exista o întreagă escatologie privind „viitorul luminos” al ţării noastre şi al omenirii, care ar fi fost un rezultat al progresului. Un progres liniar şi continuu ascendent, care ne putea duce, cândva, nu se ştie când, într-un fel de rai pe pământ. S-a vădit, s-a dovedit că aceasta este doar o iluzie, o poveste de adormit copiii. Ceea ce nu înseamnă că nu există progres. Ideea de progres a intuit-o deja anonimul şi genialul nostru Bulă, atunci când enunţă, oarecum sentenţios, zicătoarea „Cine fură azi un ou, mâine fură un bou”. Atent fiind la mişcările reale ale vieţii, nu la cele verbale, care sunt vorbe în vânt, tot Bulă constată, la scurtă vreme după 1989, că  „Cine fură azi un ou, este un bou”. Cele două enunţuri ale lui Bulă nu se exclud, ele fiind mai degrabă complementare. Primul enunţ „Cine fură azi un ou, mâine fură un bou” se referă la copilăria şi la adolescenţa infractorului. În apărarea actualului premier, Victor Ponta, se spune că infracţiunile pentru care este pus sub urmărire penală, s-au petrecut cu mulţi ani în urmă, când era doar un tânăr avocat. Parlamentul, în înţelepciunea lui atotcuprinzătoare, nu găseşte nicio legătură între acele infracţiuni, făcute cu  colegul-prieten Dan Şova, şi numirea acestuia în înalte funcţii, inclusiv ca Şef al „Marilor proiecte”. În limbajul celor două metafore, în prima situaţie a intrat în joc doar „oul”, în a doua situaţie, a intrat pe rol şi „boul”. Cât priveşte a doua situaţie, „Cine fură azi un ou, este un bou”, ea aparţine maturităţii, care poate ajunge până la senectute, dacă nu intră în joc şi DNA., ca să o curme din rădăcină.

Personal, mă încearcă un sentiment de milă faţă de animalul numit „bou”. În ograda părintească, alături de vaci şi de cai, erau şi doi boi, care erau o mândreţe, ca aspect şi ca forţă. Tata nu i-a înjugat niciodată, îi ţinea doar de dragul lor, ca semn al prosperităţii casei noastre, înainte de colectivizare, care a ras tot ce aveam în casă şi acasă. La facultate, am aflat cu uimire că elinii, adică grecii din antichitate, îi făceau un compliment unei femei dacă îi spuneau că are „ochi de bou”. Ajuns acasă, m-am uitat mai atent la ochii boilor lui tata, constatând că elinii aveau dreptate şi în această privinţă. Boul este un taur castrat, pentru a fi făcut docil, de aceea el  trage şi tace, îndurând orice povară. Vine şi excepţia de la regulă, întrucât „La omul sărac nici boii nu trag”, dar asta se petrece nu din cauza boului, ci din cauza omului. Adică, a săracului, care este un „sărăntoc” şi un nevrednic, adică nu şi un gospodar, oricât de sărac ar fi el. Mi se pare o cruzime şi o nedreptate ca  noţiunea de „bou” să fie asociată cu prostia, ca în cazul zicătorii „Cine fură azi un ou, este un bou”, adică este un prost. Prin antiteză, ca rasă nouă şi superioară, vin „băiţii deştepţi”, care au capacitatea să fure  „Oul” lui Constantin Brâncuşi, să pescuiască „Peştele” lui, sau chiar să prindă în laţ  „Pasărea Măiastră”.


Echivalenţele, consacrate istoric, dintre „noi” şi „voi”, respectiv „ei”, nu pot masca diferenţele tot mai mari dintre „unii” şi „alţii”, adică dintre bogaţi şi săraci. Şi la estul, ca şi la vestul Prutului, unii şi-au construit palate, chiar de aur, alţii au rămas în cocioabe de chirpici, dacă nu şi mai rău. Încât, acel „Ca la noi, la nimeni!” se întinde, cum ar spune poetul, „De la Nistru pân-la Tisa”, ceva mai departe de primul râu, ceva mai aproape faţă de al doilea. Norocul  poporului este că ceea ce „aleşii” lui falşi construiesc pe nevăzute treaptă cu treaptă, DNA, în două ipostaze fraterne, dezvăluie şi demolează pas cu pas. Încât, îndemnul din primul vers al cunoscutei poezii, a fost şi rămâne mai departe unul actual „Deşteaptă-te , române, din somnul cel de moarte / În care te-adânciră barbarii de duşmani”, fie aceştia  externi sau interni , fie ei de dincoace sau de dincolo de râurile menţionate, Prutul, Nistrul şi Tisa.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite