Două cadavre, găsite îngropate într-o grădină din Ştefan Vodă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol
FOTO simbol

Oamenii legii au găsit două cadavre îngropate într-o grădină dintr-un sat din raionul Ştefan Vodă, Republica Moldova. Corpurile neînsufleţite au fost depistate în zile diferite, pe 9 septembrie şi pe 13 septembrie.

Într-un caz, un bărbat aflat în stare de ebrietate, la domiciliul său, în urma unui conflict cu victima cu care era în relaţii ostile, i-a aplicat acesteia multiple lovituri cu un cuţit şi o piatră, până victima a murit pe loc. Ulterior, cadavrul a fost îngropat de către ucigaş în grădina acestuia. Corpul neînsufleţit a fost depistat cu un cuţit înfipt în spate şi cu o frânghie metalică în jurul gâtului.

Pentru ca să asigure caracterul deplin al urmăririi penale, procurorii le-au solicitat ofiţerilor de poliţie să verifice dacă au fost implicate şi alte persoane în comiterea omorului. A fost obţinută informaţia că în aceeaşi grădină a mai fost îngropat un corp neînsufleţit, fapt care s-a adeverit. Mai mult, este cunoscută şi identitatea acestei persoane, aceasta fusese anterior declarată dispărută.


Potrivit datelor preliminare, bănuitul în omorul celei de-a doua victime este o rudă apropiată primei victime, corpul neînsufleţit al căreia a fost îngropat în aceeaşi grădină.

La această etapă se întreprind toate acţiunile de urmărire penală posibile pentru elucidarea minuţioasă a ambelor cauze penale. Procuratura va reveni cu detalii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite