Doliu în lumea muzicală: „Am pierdut o voce unică“

Doliu în lumea muzicală: „Am pierdut o voce unică“

Maria Bieşu în 2007, la festivalul ce-i poartă numele

Moartea Mariei Bieșu a cutremurat lumea muzicii. Colegi de scenă, discipoli și compozitori spun că plecarea artistei la cele veșnice este o pierdere irecuperabilă pentru cultura Republicii Moldova.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ghenadie Ciobanu, compozitor, deputat: „Este o pierdere imensă pentru cultura noastră. Am pierdut o mare artistă, de un rar talent muzical, cu un har autentic. Calitățile vocale ale Mariei Bieșu ne situează în elita țărilor cu voci rare. Un talent realizat prin muncă asiduă. Ea și-a pus pe cântar viața personală pentru a ajunge o artistă de talie mondială. Prin munca ei, cerințele mari față de dirijori și felul în care își alegea repertoriul a ridicat nivelul Operei Naționale".

Svetlana Bivol, directorul Filarmonicii „Serghei Lunchevici": „Maria Bieșu este totul pentru cultura noastră. Este diva noastră, simbolul nostru, primadona noastră. Maria Bieșu va dăinui în veșnicie, deoarece este unică în lume".

Primadona Operei Naționale, Maria Bieșu, s-a stins din viață

Marian Stârcea, compozitor: „Este o pierdere irecuperabilă. O altă Marie Bieșu nu vom avea niciodată, a fost unică, un mare om. S-a dus o epocă. Țara era cunoscută prin vocea ei, era cartea de vizită a Republicii Moldova".

Ioan Paulenco, cântăreț de operă, artist al poporului: „Maria Bieşu ne-a dus faima în lume. Toate cântăreţele noastre au încercat să înveţe de la ea. A promovat imaginea ţării noastre peste hotare. A făcut ce n-a făcut nimeni. Acum sunt în lume foarte multe voci despre care se spune că ar fi de aur. Vocea Mariei Bieşu a fost însă cu adevărat de aur".

Teatrul de Operă şi Balet va purta numele Mariei Bieşu

Mihai Munteanu, tenor: „Maria Bieşu a însemnat epoca de aur a dezvoltării şi înfloririi Operei. Datorită ei la Operă se montau spectacole care nu se mai montau nicăieri. De-a lungul carierei a evoluat în circa 40 de opere. A fost o muncitoare extraordinară. Repeta până la istovire ca să poată aduce în scenă acel farmec al operei. Ne-a dus faima în toată lumea. Ea se asocia cu Opera din Chişinău. Din păcate când avem nu preţuim şi când pierdem, plângem“.

Maria Bieșu a cerut să fie înmormântată în costum popular și a dictat o scrisoare pe patul de moarte

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările