Doina Sulac: „Vreau să știe toată lumea că nu mă mărit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doina Sulac, interpretă de muzică populară
Doina Sulac, interpretă de muzică populară

Artista care va scoate în curând primul CD de muzică populară, „Floarea lui Sulac", dezminte zvonurile precum că își va pune în curând pirostriile. Studentă în ultimul an la Conservator şi mamă a unei fetiţe de şase ani, Doina Sulac mai are multe vise, pe care-şi propune să le realizeze pas cu pas.

Adevărul: După primul concert solo, din martie, urmează şi primul album. De cât timp lucrezi la el?

Doina Sulac: De aproape doi ani, cu unele pauze. Lansarea urma să aibă loc în august, însă, fiind sezon estival, am amânat pe mai târziu. Apoi m-am gândit că perioada potrivită ar fi cea dinaintea Sărbătorilor de Iarnă. Să fie şi un dar de Crăciun. CD-ul va conţine piese din repertoriul meu, precum şi al tatălui meu, realizate împreună cu maestrul Nicolae Botgros şi orchestra Lăutarii. O altă noutate e că voi avea un intro deosebit, la care ţin enorm. Este vorba de vocea regretatului poet Grigore Vieru, recitându-mi câteva versuri pe acorduri de vioară.

Ştiu că toate piesele de pe album sunt orchestrate de Lăutarii. Cine te-a mai ajutat?

Susţinere am avut doar din partea maestrului Botgros şi a băieţilor din Lăutarii, care s-au oferit să-mi întindă o mână de ajutor absolut dezinteresat.

Cum vei promova albumul?

Mă gândesc acum la o lansare, dar încă nu am hotărât unde va avea loc şi câţi invitaţi voi avea. Primele 2.000 de CD-uri vor fi distribuite gratuit la începutul lunii decembrie, cu o revistă. Apoi, desigur, va fi şi în vânzare.

„Floarea lui Sulac" este un proiect comercial sau doar o realizare pe care ţi-o doreşti pentru cariera ta?

Nu mă gândesc să fac bani din acest album, dar îmi doresc să-mi scot măcar cheltuielile pe care le voi avea, pentru că vor fi destule.

Mai faci şi altceva acum în afară de album?

Recent am scris o piesă pentru Aura, „Inelul de iarbă", pentru care interpreta a filmat şi un videoclip. Mă bucur tare mult că a prins atât de repede la public. Apoi, mă implic în organizarea Festivalului anual „Nicolae Sulac", sunt membră a juriului. Anul acesta vom oferi şi un premiu al familiei, susţinere financiară, dar şi un dar la care tatăl meu a ţinut foarte mult.

Şi cum rămâne cu visele privind deschiderea unui restaurant în satul de baştină al tatălui tău şi a unei şcoli de canto, le mai ţii la sertar?

Le voi realiza, mai devreme sau mai târziu. Duc tratative acum referitor la privatizarea unui teren în satul Sadâc, raionul Cahul, lângă muzeul „Nicolae Sulac", care necesită restaurare. În ceea ce ţine de şcoală, cred că voi face şi acest pas, atunci când mă voi simţi împlinită profesional şi financiar.

Fetiţa ta, Nicoleta, ce face, îţi calcă pe urme?

Va merge la şcoală la anul, învăţăm acum să scriem şi să citim. Îi place să cânte. Fredonează prin casă piese de-ale mele, are un ritm definit. Recent, la o serată de la grădiniţă a interpertat piesa cu care am urcat eu prima dată pe scenă, la patru ani. O mai las să crească şi apoi vom vedea încotro o luăm.

Presa scrie că te căsătoreşti...

Vreau să ştie toată lumea că nu mă mărit şi că toate aceste zvonuri nu sunt decât bârfe. Dacă va fi să întâlnesc un bărbat statornic, pe care să mă pot baza, poate mă voi recăsători. Până atunci însă, îmi văd de viaţă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite