Doi procurori din cadrul Procuraturii Generale, infectaţi cu COVID-19

Doi procurori din cadrul Procuraturii Generale, infectaţi cu COVID-19

Doi procurori din cadrul Procuraturii Generale au fost testaţi pozitiv cu COVID-19. Starea lor de sănătate este bună, aceştia fiind în izolare la domiciliu, sub supravegherea medicilor, iar revenirea lor la muncă va fi permisă doar la prezentarea rezultatelor negative ale testului la COVID-19.

Ştiri pe aceeaşi temă

Administraţia Procuraturii Generale a dispus măsuri sporite de protecţie pentru restul colectivului, fiind verificaţi toţi angajaţii care au intrat în contact cu persoanele infectate, având în vedere necesitatea autoizolării acestora.

Până la ora actuală, au fost raportate 8.360 de cazuri de COVID19 şi 305 de decese, dintre care 18 decese în rândurile lucrătorilor medicali, iar în 35 de cazuri este vorba despre locuitori ai Transnistriei. 

În total, au fost vindecate 4.622 de persoane, 259 de pacienţi se află în stare gravă, dintre care 26 se află la respiraţie artificială. 

În total, au fost confirmate 1.630 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici - 383, asistenţi medicali - 637, felceri - 88, farmacişti - 21, personal auxiliar - 501 persoane. 996 de lucrători medicali au fost trataţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: