Doi poliţişti de patrulare din Drochia, reţinuţi de CNA pentru luare de mită

Doi poliţişti de patrulare din Drochia, reţinuţi de CNA pentru luare de mită

Ofiţer CNA, foto simbol

Doi poliţişti de patrulare au fost reţinuţi de ofiţerii DGT Nord a CNA şi procurori, fiind bănuiţi de corupere pasivă. Aceştia ar fi cerut mită pentru a nu documenta un pretins caz de conducere a automobilului în stare de ebrietate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit datelor anchetei, oameni legii ar fi stopat un şofer care se deplasa cu maşina prin raionul Drochia, sub pretextul că acesta ar fi fost beat la volan. În procesul verificării mijlocului de transport, membrii echipajului de patrulare ar fi cerut 4.000 de lei pentru a nu documenta cazul. Deoarece nu avea asupra sa suma cerută drept mită, şoferul a fost lăsat să plece, fiind condiţionat să facă rost de bani cât mai curând. La scurt timp, conducătorul automobilului ar fi transmis oamenilor legii 200 de euro.

După denunţarea faptelor descrise mai sus, DGT Nord a CNA a iniţiat o cauză penală pe corupere pasivă. Drept urmare a măsurilor speciale de investigaţie şi acţiunilor de urmărire penală întreprinse, cei doi poliţişti au fost reţinuţi pentru 72 de ore. 

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă o pedeapsă privativă de libertate de până la 10 ani, până la 400.000 de lei amendă şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice pe un termen de la 7 la 10 ani.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările