Directorul ANSP: O persoană decedată din cauza COVID-19 nu prezintă pericol epidemiologic

Directorul ANSP: O persoană decedată din cauza COVID-19 nu prezintă pericol epidemiologic

FOTO simbol

După deces, o persoană infectată cu COVID-19 nu prezintă pericol din punct de vedere epidemiologic. Pericolul mare de infectare este legat de procesiunile funerare, „cu lume multă, cu slujbă acasă, cu slujbă în biserică şi cu mese de pomenire”. O spune directorul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Aici este riscul iminent de a transmite infecţia de la cel bolnav sau asimptomatic la cel sănătos”, a declarat Nicolae Furtună, în cadrul unui briefing de presă,  transmite IPN.
 
Directorul ANSP recomandă oamenilor, pe timp de epidemie, să renunţe la tradiţionalele procesiuni funerare. Să se limiteze la slujba creştinească din cimitir, cu respectarea distanţei sociale şi a măsurilor de igienă  personală.

 „Ajutaţi medicii să vă ajute pe dumneavoastră, să depăşim această situaţie de criză. Rămâneţi acasă şi respectaţi toate recomandările venite din partea autorităţilor”, a mai spus directorul ANSP.

298 de cazuri de COVID-19 au fost confirmate până acum în Republica Moldova. Două femei au decedat, o locuitoare din Hânceşti şi un medic din Chişinău.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: