Director nou la Spitalul Clinic Republican din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Uncuţa

Directorul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moşneaga”, Anatol Ciubotaru, a fost demis din funcţie, începând cu 24 martie. Hotărârea a fost adoptată la şedinţa Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, convocată marţi seara la Guvern. Conform hotărârii, în funcţia de director interimar al Spitalului Clinic Republican este numit Andrei Uncuţa, transmite IPN.

Premierul Ion Chicu a declarat după şedinţă că decizia de a face modificări la nivelul managementului SCR a fost luată cu scopul „de a spori capacităţile instituţiei de a face faţă provocărilor epidemiologice”.

Premierul nu a menţionat care sunt motivele pentru care a fost demis din funcţie Anatol Ciubotaru şi dacă această hotărâre ar avea vreo legătură cu faptul că patru lucrători medicali ai Spitalului Clinic Republican sunt suspecţi că ar avea COVID-19.

Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale menţiona că este vorba despre un medic, două asistente medicale şi o infirmieră, care la iniţiativa directorului spitalului au efectuat testele la COVID-19 în cadrul unui laborator privat. Pentru a preciza diagnosticul, teste urmau să fie repetate în laboratorul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică.

Începând cu data de 17 martie, în R. Moldova este declarată stare de urgenţă. Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 în Republica Moldova a ajuns la 125. Printre ele şi cadre medicale.

https://www.ipn.md/ro/director-nou-la-spitalul-clinic-republican-7967_1072429.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite