Dezvoltatorii de soluţii IT din Republica Moldova ar putea beneficia de un impozit unic de 12% din vânzări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor a vorbit astăzi la Moldova ICT Summit 2014 despre impozitul unic pentru antreprenorii din sectorul IT Foto: Andrei Rizescu
Ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor a vorbit astăzi la Moldova ICT Summit 2014 despre impozitul unic pentru antreprenorii din sectorul IT Foto: Andrei Rizescu

Proiectul de lege care prevede impozitarea unică a agenţilor economici din sectorul IT care se vor înregistra în parcurile informatice virtuale propuse de Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor au fost discutate în această dimineaţă, în deschiderea conferinţei Moldova ICT Summit 2014.

Cea de-a cincea ediţie anuală a conferinţei Moldova ICT Summit a fost deschisă astăzi de către reprezentanţii Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (MTIC) şi cei ai Ministerului Economiei, care au discutat despre proiectul de lege înaintat de MTIC referitor la crearea de parcuri informatice virtuale în Moldova. Potrivit ministrului MTIC, Pavel Filip, prin aceste platforme dezvoltatorii informatici din Moldova nu vor mai fi constrânşi de nişte spaţii fizice pentru a crea soluţii inteligente şi vor beneficia de o serie de facilităţi fiscale.

„Luând în considerare că în ratingurile internaţionale avem o situaţie foarte proastă datorită barierelor birocratice şi a corupţiei, am conturat o serie de soluţii care să creeze un mediu de lucru optim pentru antreprenorii din parcurile informatice virtuale. Impozitul unic care-i impus în parcurile IT vine să elimine aceste constrângeri. Dacă agentul economic are de plătit un singur impozit care este raportat la cifra de afaceri, inspectorul fiscal nu mai are ce face la acea întreprindere“, a declarat Filip, adăugând că, deocamdată, se preconizează ca acest impozit unic să fie de 12% din cifra de vânzări.

„Avem un sector privat cu o expertiză foarte bună, avem suport politic şi tot ce este necesar ca să lansăm parcurile IT şi să eliminăm problemele ce ţin de administrarea fiscală sau de cadrul regulator, care trebuie să fie cât mai permisiv şi mai prietenos“, a declarat şi vicepremierul Valeriu Lazăr.

De azi până pe 15 mai, La Summit vor mai fi abordate subiecte ce ţin de dezvoltarea tehnologiilor informatice pentru domeniul educaţiei, pentru afaceri, antreprenori, dar şi pentru mediul guvernamental. Totodată, tinerii antreprenori moldoveni vor afla poveştile de succes ale agenţilor economici IT din ţară şi a celor din Estonia, Lituania şi România, în cadrul sesiunii ICT4Entrepreneurs.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite