Dezvăluirile unui medic: La două spitale din Chişinău nu se face medicină. Cu ce problemă nu te-ai adresa, copiii sunt diagnosticaţi cu pneumonie

Dezvăluirile unui medic: La două spitale din Chişinău nu se face medicină. Cu ce problemă nu te-ai adresa, copiii sunt diagnosticaţi cu pneumonie

Medicul pediatru Mihai Stratulat a publicat mai multe dezvăluiri, pe pagina sa de Facebook, despre situaţia din sistemul pediatric din Republica Moldova. Acesta susţine că domeniul respectiv este nefuncţional: „Avem protocoale bune, dar implementare proastă”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mihai Stratulat a vorbit despre situaţia din două spitale Chişinău - Spitatul Clinic Municipal pentru copii Nr.1 de pe strada Serghei Lazo şi despre Spitalul Clinic Municipal Nr.1 de pe strada Melestiu 20.

În opinia sa, ambele instituţii medicale trebuie închise „pentru că acolo nu se face medicină”.

„Pentru că acolo cu ce nu te-ai adresa, diagnoza finală este pneumonie pe dreapta şi imediat AB. Pentru că acolo nu se respectă niciun protocol. De ce? Pentru că administraţia acestora (directorii şi vicedirectorii) sunt cointeresaţi în astfel de diagnoze. De ce? Pentru că finanţarea spitalelor depinde de pacient, câti pacienţi internaţi, ce diagnoză. Totul se face printr-o programă care se numeste DRG şi în funcţie de diagnoza pacienţilor internaţi se calculează un coeficient, care într-un final dictează suma de bani transferaţi de la CNAM la Spital”, a afirmat medicul pediatru.

Potrivit lui, la spitalul de pe strada Melestiu 20, situaţia e „şi mai dramatică”.

„Au deschis încă o secţie de patologie nou-născuţi, când au vazut că prima secţie aduce „ruble” (bani) la spital! Şi vicedirectorul pe pediatrie a spitalului suna zilnic în maternitate şi anunţa câte paturi sunt libere în ambele secţii şi câti copii trebuie să fie transferaţi cu icter fizilogic, pentru a fi diagnosticaţi cu aşa-zisa „pneumonie”, pentru a aduce bani spitalului”, mărturiseşte Stratulat.

În continuare, el a spus că a decis să vorbească anume despre aceste două spitale pentru că „aici dezmăţul este cel mai mare”.

„Situaţia e următoarea: umplem spitalele pediatrice cu copii, pentru că avem paturi libere, şi le punem diagnostice, pentru că trebuie să suplinim bugetul.spitalelor cu bani. Şi eu mă întreb acum, pentru asta am făcut eu medicină? Pentru asta Tatăl meu a vrut sa fiu eu medic? Pentru asta cheltui eu bani anual, procurând manuale în Pediatrie şi Neonatologie, ca să fiu în rând cu Europa şi SUA?”, a adăugat medicul.
citeste totul despre: