Deputatul Valeriu Munteanu, fost primar de Floreni: „Toţi tinerii care au murit în accident erau din familii bune“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarul liberal Valeriu Munteanu a declarat că singura victimă care nu provenea din satul Floreni este şoferul maşinii.

Deputatul liberal Valeriu Munteanu a spus pentru „Adevărul“ că-i cunoaşte pe toţi tinerii din satul Floreni, raionul Anenii Noi, care au decedat în accidentul de noaptea trecută, care a avut loc la intrarea în Capitală.

„Îi cunosc pe absolut toţi tinerii din accident. Numai şoferul nu-i din satul nostru. Toţi băieţii din maşină erau sportivi, iar fetele erau foarte cumsecade. Am trăit toată viaţa acolo şi le cunosc foarte bine familiile, toţi oameni gospodari. Nu vreau să vorbesc mai multe despre accident. Dumnezeu să-i odihnească!“, a spus deputatul, care din 2007 până în 2009 a fost primar în Floreni.

Cei opt tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 22 de ani, au murit într-un groaznic accident rutier petrecut pe strada Munceşti. Tinerii din satul Floreni, Anenii Noi, se duceau să se distreze la un Karaoke din Capitală. Potrivit Poliţiei, tinerii erau în stare de ebrietate, iar şoferul conducea cu aproape 200 de kilometri la oră.

  

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite