Decanul Facultăţii de Drept de la USM, în arest la domiciliu

Decanul Facultăţii de Drept de la USM, în arest la domiciliu

Magistraţii Curţii de Apel Cahul au schimbat măsura preventivă aplicată în privinţa celor doi învinuiţi în dosarul tezelor de doctorat. Este vorba despre decanul Facultăţii de drept al USM, Sergiu Brânza, şi un coordonator de doctorat din cadrul aceleiaşi instituţii. Din arest preventiv, aceştia au trecut în arest la domiciliu.

Solicitată de IPN, ofiţerul de presă al Procuraturii Anticorupţie, Anastasia Mihălceanu, a precizat că cererea apărării a fost examinată de instanţa de apel din Cahul, şi nu la Chişinău, întrucât soţia decanului reţinut este judecătoare la Curtea de Apel Chişinău, astfel atestându-se o situaţie de conflict de interese. 

Cei doi inculpaţi au fost reţinuţi pe 9 octombrie. Decanul Facultăţii de drept este învinuit ar fi primit bani de coordonatorul de doctorat pentru facilitarea susţinerii tezelor de doctorat de către doi studenţi.
 
Pe 12 octombrie, Judecătoria Chişinău a dictat pentru inculpaţi 30 de zile de arest preventiv.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: