De ziua lui Mihai Eminescu sărbătorim Ziua Naţională a Culturii. Programul activităţilor culturale în următoarele zile.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Diverse spectacole literar-muzicale şi dramatice sunt programate în perioada 14-18 ianuarie, cu ocazia Zilei Naţionale a Culturii, marcată la 15 decembrie, transmite IPN. Alte activităţi culturale ce vor avea loc cuprind lansări de carte, expoziţii şi concursuri, precum şi depuneri de flori.

La Biblioteca Naţională este inaugurată astăzi expoziţia „Valori eminesciene”, iar la Muzeul Naţional de Artă, expoziţia comemorativă „Dumitru Fusu”. Mâine, de ziua lui Mihai Eminescu, vor fi organizate depuneri de flori la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor, iar la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei va avea loc conferinţa ştiinţifică dedicată marcării a 85 de ani de la naştere şi 62 de ani de activitate ştiinţifică şi didactică de către Petru Gheorghe Tarhon, doctor habilitat în biologie, cercetător ştiinţific principal al muzeului.

Dedicat lui Eminescu va fi şi concursul de desene „Poezia lui Eminescu în viziunea copiilor” şi concursul online „Cunoaşte personalităţile culturii naţionale”, ce se vor desfăşura în cadrul Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă”. La Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” se va juca Spectacolul literar-muzical „Cu dor de Eminescu”, iar la Teatrul Republican „Luceafărul” se va juca spectacolul dramatic după „Luceafărul” de Mihai Eminescu. La Teatrul Republican „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, tot pe 15 ianuarie, va avea loc Gala Culturii Naţionale.

Pe 16 ianuarie, în incinta Palatului Republicii, va avea loc un concert festiv şi Gala Premiilor anuale ale Ministerului Culturii, pentru marcarea celor mai reprezentative creaţii în domeniul literaturii, teatrului, muzicii, coregrafiei, cinematografiei, artelor plastice, valorificării patrimoniului cultural şi al muzeografiei.

Această perioadă va fi finalizată pe 18 ianuarie, la Sala cu Orgă, unde Orchestra Naţională de Cameră şi Corul Naţional de Cameră, în colaborare cu ICR „Mihai Eminescu”, va prezenta în premieră „Monastirea Argeşului” – tablouri epice de Vlad Burlea pentru solişti, cor, orchestră şi percuţie, după Vasile Alecsandri.

Ziua Naţională a Culturii – 15 ianuarie a fost instituită prin hotărâre de Parlament în 2012 şi are ca scop promovarea culturii naţionale, a valorilor culturale autentice, precum şi a personalităţilor artistice din domeniul culturii. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite