De la început de aprilie, numărul poliţelor medicale procurate a crescut de şapte ori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

În primele două săptămâni ale lunii aprilie, numărul poliţelor de asigurare medicală obligatorie procurate de cetăţenii Republicii Moldova a crescut de şapte ori, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În primele 13 zile ale lunii aprilie au fost procurate 2100 de poliţe de asigurare medicală, a comunicat, marţi, preşedintele Igor Dodon, transmite IPN.

„Toţi cei care intră în ţară semnează o declaraţie pe proprie răspundere că vor cumpăra poliţa în decurs de 72 de ore”, a precizat seful statului în cadrul unui briefing de presă.

În altă ordine de idei, preşedintele a comunicat că Comisia pentru Situaţii Excepţionale a decis să prelungească perioada de primire a cererilor din partea celor care vor să primească ajutor de şomaj. „La această etapă în Republica Moldova, conform datelor oficiale, sunt înregistraţi 21 de mii de şomeri, dintre care în ultimele zile s-au înregistrat peste 3800 de persoane”, a menţionat seful statului.

Ministra sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, Viorica Dumbrăveanu, a comunicat datele actualizate privind epidemia COVID-19. Pe parcursul zilei de marţi au fost procesate în laborator 454 de probe, dintre care 86 s-au dovedit a fi pozitive. Un caz este de import şi 85 cu transmitere locală. În total sunt 1799 de cazuri confirmate de laborator. 135 de persoane se tratează la domiciliu, fiind cazuri confirmate în baza criteriilor clinice epidemiologice, stabilite de medicul de familie, fără a efectua testul.

https://www.ipn.md/ro/de-la-inceput-de-aprilie-numarul-politelor-medicale-procurate-7967_1072891.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite