De ieri au intrat în vigoare noile prevederi pentru moldovenii care muncesc în Federaţia Rusă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii moldoveni care lucrează în Rusia vor trebui să completeze integral formele vamale înainte de a intra pe teritoriul rusesc Foto: Adevărul
Muncitorii moldoveni care lucrează în Rusia vor trebui să completeze integral formele vamale înainte de a intra pe teritoriul rusesc Foto: Adevărul

Potrivit noilor modificări legislative referitoare la statutul juridic al cetăţenilor străini de pe teritoriul Rusiei, moldovenii care muncesc acolo vor avea de făcut o serie de noi declaraţii, la intrarea în ţara de destinaţie.

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene informează cetăţenii Republicii Moldova care intenţionează să călătorească în Federaţia Rusă că de ieri, 22 iulie, au intrat în vigoare noile modificări ale Legii Federaţiei Ruse nr. 115 „Privind statutul juridic al cetăţenilor străini pe teritoriul Federaţiei Ruse”.

Conform noilor prevederi, cetăţenii străini care vor pleca în Federaţia Rusă, în scop de muncă, vor fi obligaţi să bifeze în cartela migraţională (document care se eliberează la frontiera Federaţiei Ruse) rubrica „angajare în câmpul muncii”.

MAEIE atenţionează că solicitările pentru obţinerea patentelor sau permiselor de lucru, depuse de persoanele care la intrarea în Federaţia Rusă vor indica altă rubrică (turism, studii, tratament, etc.), vor fi respinse.

Pentru informaţii suplimentare cetăţenii pot consulta site-ul Serviciului Federal pentru Migraţiune al Federaţiei Ruse.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite