De la 1 aprilie, pensiile vor fi indexate în Republica Moldova cu 5,3%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 5,3%. Guvernul a aprobat, prin asumare de răspundere, un proiect de lege care prevede modificarea formulei de indexare a pensiilor, transmite IPN.

Dacă până acum pensiile erau indexate în conformitate cu creşterea preţurilor pentru anul precedent, conform noii formule acestea vor fi indexate în funcţie de media creşterii preţurilor pentru ultimii trei ani.

„Prin formula veche, indexarea pensiilor era joasă, la nivel de 3%. De aceea, după discuţiile pe care le-am avut cu toţi colegii de la ministerele vizate, am decis să mergem pe modificarea formulei. Vreau să-i dezamăgesc pe cei care au demonstrat până acum că sunt specialişti la vorbe, iată că noi suntem oamenii faptelor, dăm dovadă de responsabilitate”, a declarat premierul Pavel Filip.

„Procedura de asumare este una la care se recurge în cazuri de excepţie. Cât ţine de indexarea pensiilor şi cei 600 de lei pentru pensionari şi pentru deţinătorii de alocaţii sociale, aceste proiecte trebuie să intre în vigoare de la 1 aprilie. De aceea, nu avem timp şi nu reuşim până la formarea unei majorităţi parlamentare ca aceste proiecte de legi să fie votate în Parlament”, a mai spus şeful cabinetului de miniştri.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite