Româna este limba oficială a Republicii Moldova, a decis Curtea Constituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Curţii Constituţionale au recunoscut, practic, că limba română din Declaraţia de Independenţă este limba oficială a Republicii Moldova, după ce au examinat două sesizări depuse de deputatul liberal-reformator Ana Guţu şi de parlamentarii liberali Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Boris Vieru şi Gheorghe Brega.

Curtea Constituţională a decis că Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din preambul face corp comun cu Legea Supremă a ţării, fiind fundamentul juridic şi politic al Constituţiei. În cazul unor neconcordanţe între textul Declaraţiei Independenţei şi textul Constituţiei, Declaraţia de Independenţă prevalează.

Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi urmează să fie publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

„S-a făcut dreptate limbii române”

„Astfel s-a recunoscut faptul că denumirea corectă a limbii este limba română, aşa cum figurează în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova şi ceea ce este scris acolo prevalează asupra articolului 13 din Constituţie. Mă bucur că prin ceea ce s-a întâmplat astăzi ne-am raliat tradiţiilor, precedentelor şi normelor europene. De astăzi putem da start utilizării corecte a denumirii limbii oficiale din Republica Moldova nu doar în şcolile şi instituţiile de cercetare, cum a fost până acum, ci şi în toate instituţiile statului, mă refer la documentele elaborate în Parlament, Guvern şi celelalte instituţii, cu transcenderea acestui adevăr ştiinţific. Vom solicita ca sintagma «limba moldovenească» să nu mai fie utilizată nici în organismele internaţionale atunci când se face referinţă la limba oficială vorbită în Republica Moldova. Considerăm că s-a făcut dreptate limbii române. Era nevoie să se pronunţe Curtea, deoarece lipsea opinia juridică. Sper ca pe viitor să nu mai avem nicio învinuire din partea opoziţiei sau a altor cetăţeni recalcitranţi şi să putem spune sus şi tare că vorbim limba română“, a comentat deputatul Ana Guţu. 

„Curtea Constituţională tocmai a consfinţit un adevăr. Limba moldovenească este o relicvă stalinistă“

Liberalul Valeriu Munteanu a precizat că deputaţii urmează să aducă în concordanţă articolul 13 cu Declaraţia de Independenţă. „Parlamentul trebuie să treacă necondiţionat şi neîntârziat la modificarea Constituţiei. În caz contrar, ne vom adresa din nou Curţii să explice foarte clar că aceasta nu este o recomandare, ci o obligaţie. Am rămas foarte mulţumit de această hotărâre, a depăşit cu mult aşteptările noastre“, a spus deputatul. 

Constituţia Republicii Moldova poate fi modificată cu votul a două treimi din cei 101 deputaţi din Parlament, adică 67 de voturi pro. În acest moment, Coaliţia Pro-Europeană şi Partidul Liberal au împreună 59 de legislatori, un număr insuficient pentru a schimba Legea Supremă.    

Două sesizări, acelaşi subiect

Ana Guţu solicitase magistraţilor echivalarea prin substituire a sintagmei „limba moldovenească“ din articolul 13 al Constituţiei cu sintagma „limba română“, valabilă din punct de vedere ştiinţific.

„Sintagma «limba moldovenească funcţionând în baza grafiei latine» din Constituţie are o explicaţie politică şi poate fi motivată din punct de vedere istoric. Odată cu ocupaţia sovietică din 1940 şi, mai cu seamă cea din 1944, regimul totalitar comunist a continuat opera de deznaţionalizare a românilor dintre Prut şi Nistru prin instituirea unei noi identităţi distincte de cea românească şi anume: identităţii moldoveneşti“, a declarat deputatul. .

„Această sintagmă vine în contradiţie, în primul rând, cu Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, actul politic de constituire a statului Republica Moldova, în care se vorbeşte despre «decretarea limbii române ca limbă de stat», şi nu despre «limba moldovenească». Această normă contituţională de obedienţă lingvistică induce în eroare inclusiv cancelariile internaţionale, unde «limba moldovenească» figurează în calitate de limbă oficială a statului Republica Moldova. Din punct de vedere a lingvisticii moderne, limba moldovenească nu există. Acest termen nu este de găsit nici în dicţionarele enciclopedice de mare autoritate“, a adăugat ea.

Sintagma «limba moldovenească» este o parafrază nefericită şi nereuşită, chiar dacă este motivată din punct de vedere istoric şi politic, a sintagmei «limba română». Ana Guţu, deputat liberal-reformator

Totodată, Partidul Liberal a cerut înlăturarea contradicţiilor vizavi de prevederile din Declaraţia de Independenţă şi cele din Constituţie ce vizează limba oficială a Republicii Moldova. „Declaraţia de Independenţă este actul de căpătâi al statului Republicii Moldova. Este primul act oficial, care denumeşte corect din punct de vedere ştiinţific limba vorbită de populaţia majoritară a Republicii Moldova. Insitutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi-a expus în repetate rânduri opinia despre denumirea limbii vorbite pe teritoriul Republicii Moldova“, a afirmat deputatul liberal Valeriu Munteanu.

Astfel, liberalii au solicitat judecătorilor să recunoască Declaraţia de Independenţă a Moldovei ca fiind valoric superioară Legii Supreme. „Există o discrepanţă evidentă în privinţa denumirii limbii în Constituţie şi în Declaraţia de Independenţă. Noi considerăm că adevărul este unu: limba oficială a Republicii Moldova este limba română“, a declarat Valeriu Munteanu.

Orice stat, în evoluţia sa, poate avea două, trei sau şapte Constituţii, dar are o singură Declaraţie de Independenţă. Valeriu Munteanu, deputat PL

Româna este limba oficială a Republicii Moldova, a decis Curtea Constituţională

Opiniile Academiei de Ştiinţe şi a preşedintelui

În cadrul şedinţei, preşedintele Curţii Constituţionale Alexandru Tănase a dat citire opiniilor Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova şi a preşedintelui Nicolae Timofti privind sesizările depuse. 

„Convingerea noastră este că articolul 13 din Constituţie trebuie să fie revăzut în conformitate cu adevărul ştiinţific, urmând ar fi formulat în felul următor: Limba de stat oficială a Republicii Moldova este limba română, iar sintagma «limba moldovenească funcţionând pe baza grafiei latine» din articolul 13 al Constituţiei Republicii Moldova poate fi echivalată semantic cu singtagma de «limbă român㻓 se menţionează în opinia Academiei de Ştiinţe.

„Deşi denumirea ştiinţifică a limbii de stat în Republica Moldova este un lucru cert, aceasta continuă să fie o problemă de ordin politic. Problema denumirii limbii oficiale a statului nostru poate fi soluţionată uşor dacă va se ţine cont de câteva aspecte: în lume există un număr semnificativ de state care au la bază o naţiune având aceeaşi limbă, aceeaşi origine, aceleaşi idei şi sentimente dezvoltate printr-o lungă convieţuire. Acelaşi lucru putem spune şi despre naţiunea română română organizată în două state româneşti: România şi Republica Moldova. Denumiea oficială a limbii de stat trebuie să fie determinată doar prin prizma adevărului ştiinţific. Totodată, asupra necesităţii interpretării Articolului 13 din Constituţie urmează să se expună Curtea Constituţională“, se menţionază în opinia şefului statului.

Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra celor două sesizări pe parcursul zilei de astăzi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite