Curtea Constituţională se va pronunţa asupra confirmării alegerilor după epuizarea litigiilor

Curtea Constituţională se
va pronunţa asupra confirmării alegerilor după epuizarea litigiilor

FOTO Arhivă

Curtea Constituţională va putea să se pronunţe asupra confirmării rezultatelor alegerilor doar după epuizarea tuturor litigiilor în instanţele de drept comun. Potrivit CC, toate contestaţiile privind încălcările electorale urmează a fi soluţionate exclusiv de către instanţele de judecată, pentru că acestea nu sunt de competenţa Curţii Constituţionale, transmite IPN.

Curtea atenţionează alegătorii şi concurenţii electorali asupra competenţei exclusive a instanţelor de drept comun de a examina contestaţiile privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor, în conformitate cu prevederile Codului electoral.
 
Totodată, CC susţine că în conformitate cu prevederile Codului electoral, rezultatele alegerilor sunt totalizate de către Comisia Electorală Centrală într-un proces-verbal. În termen de trei zile de la data semnării, procesul-verbal de totalizare a rezultatelor se prezintă Curţii Constituţionale pentru confirmare.
 
De asemenea, în termen de zece zile de la primirea actelor de la Comisia Electorală Centrală, dar nu mai devreme de soluţionarea definitivă de către instanţele de judecată a contestaţiilor depuse conform procedurilor stabilite de legislaţie, Curtea Constituţională confirmă sau infirmă, printr-un aviz, legalitatea alegerilor.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: