Curtea Constituţională: Iniţiativa AIE 3 privind modificarea Constituţiei poate fi realizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a avizat pozitiv sesizarea liderilor AIE 3 privind modificarea Constituţiei Republicii Moldova în ceea ce priveşte modul de alegere a şefului statului.

„Astăzi, Curtea Constituţionala a adoptat avizul privind modificarea articolului 78 din Constituţie. Curtea a decis ca iniţiativa este conformă prevederilor art.141 alin.(1) lit.b) din Constituţie”, anunţă preşedintele CC, Alexandru Tănase.

Astfel, potrivit lui Tănase, iniţiativa liderilor Alianţei pentru Integrare Europeană 3, Vlad Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, prin care au decis să modifice Constituţia în ceea ce priveşte modul de alegere a şefului statului poate fi realizată. Preşedintele CC precizează că aceasta nu contravine articolului 141 alin.(1) lit.b) din Constituţie, care prevede că revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de un număr de cel puţin o treime de deputaţi în Parlament. De asemenea, iniţiativa nu suprimă drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.

Totodată, Curtea a decis ca proiectul de lege constituţională privind revizuirea art.78 alin. (3) din Constituţie poate fi adoptat după cel puţin 6 luni de la data prezentării iniţiativei de modificare a Constituţiei.

Amintim că liderii AIE 3 au anunţat, după negocierile pentru crearea noii majorităţi parlamentare, că vor organiza un referendum privind modificarea articolului din Constituţia Republicii Moldova care prevede modul de alegere a şefului statului. 

Proiectul de lege al deputaţilor din AIE 3 prevede ca şeful statului să fie ales „cu majoritatea” voturilor deputaţilor moldoveni, adică 51 de voturi, nu cu „trei cincimi din numărul” deputaţilor aleşi, adică 61 de voturi cum e în prezent. Politicienii speră că, astfel, ar putea fi evitată o nouă criză politică în anul 2016.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite