Cursa feroviară Chişinău - Moscova ar putea fi anulată. Ucraina ar urma să ia o decizie fără precedent VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO railway.md
FOTO railway.md

Ministrul Infrastructurii de la Kiev, Vladimir Omelian, a declarat că Ucraina analizează posibilitatea de a sista circulaţia trenului Chişinău - Moscova pe teritoriul ucrainean, după ce Rusia a decis ca trenurile ruseşti să nu mai tranziteze Ucraina, dar să circule în ocolire.

„Cred că vom lua o decizie definitivă în 2018. Sunt două componente, cea de mărfuri şi cea de pasageri. Din cea de pasageri noi avem un singur tren rusesc care circulă în direcţia Chişinău - Moscova şi câteva ucrainene care circulă spre Moscova. După o analiză a „Ukrazaliznyţei” (Întreprinderea Căile Ferate din Ucraina) vom fi gata să luăm o decizie corectă”, a declarat oficialul ucrainean pentru 122.ua.

Acesta a subliniat că Kievul nu va avea de pierdut de pe urma sistării circulaţiei trenurilor ruseşti pe teritoriul ucrainean.

„Poate cineva nu ştia că segmentele pe care circulau trenurile ruseşti, de mărfuri sau de pasageri, la timpul său Ucraina a semnat un acord cu Căile Ferate Ruse ca tranizarea trenurilor să fie gratuită”, a încheiat ministrul ucrainean.

De menţionat că în urma unei decizii a autorităţilor de la Moscova, din 11 decembrie curent, trenurile ruseşti nu mai tranzitează Ucraina. Rusia a construit o cale ferată de alternativă care ocoleşte Ucraina. Noua cale ferată face conexiunea între Rusia centrală şi litoralul Mării Negre.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite