Cristina Scarlat şi-a filmat clipul de prezentare pentru Eurovision

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa care a câştigat finala Eurovision Moldova din acest an şi-a filmat clipul de prezentare în atelierul meşterului olar Vasile Goncear, din Hogineşti.

Cristina Scarlat a filmat clipul de prezentare cu care va evolua în competiţia internaţională Eurovision din Danemarca. Cântăreaţa, care a câştigat în acest an finala Eurovision Moldova, a înregistrat materialul video de 40 de secunde în atelierul lui Vasile Goncear, celebrul olar de la Hogineşti, raionul Călăraşi, relevă AcasăTV.md.

„Chiar dacă nu s-a mai ocupat cu olăritul, în timpul filmărilor, artista a făcut trei vase din lut. „Ideea acestui filmuleţ e că fiecare reprezentant trebuie să facă ceva legat de ţara sa. Organizatorii au decis să facem oale, pe care să le desenăm în culorile drapelului. În masura posibilităţilor, pentru că sunt doar 40 de secunde, vor arăta tot procesul. Ăsta e filmuleţul care o să anticipeze prestaţia mea pe scenă. E un filmuleţ de 40 de secunde şi într-un fel va reflecta imaginea ţării noastre“, a spus Cristina Scarlat pentru sursa citată.

La filmările susţinute cu sprijinul unei echipe Eurovision venite special din Danemarca, a fost prezentă şi solista trupei Cuibul, Lidia Scarlat, care este şi autoarea versurilor pentru piesa „Wild Soul“, care ne va reprezenta ţara la concursul Eurovision.

Competiţia internaţională de muzică uşoară va avea loc între 6 şi 10 mai la Copenhaga, iar Cristina Scarlat va evolua a 11-a în semifinala din data de 6 mai. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite