Creşte numărul accidentelor cu implicarea transportului public

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul accidentelor rutiere cu implicarea transportului public a crescut în anul curent cu 22,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2011, potrivit Info-Prim Neo.

Până acum s-au înregistrat cel puţin 50 de accidente. Potrivit statisticilor Direcţiei Poliţie Rutieră, de la începutul anului curent în accidente cu implicarea transportului au murit 4 oameni.

Microbuzul morţii! Şase oameni au decedat într-un accident lângă Chişinău

Sergiu Armaşu, şeful Direcţiei Poliţie Rutieră, a declarat, în cadrul unei întâlniri cu administratorii de rute şi cu reprezentanţi ai structurilor de stat, că principalele cauze ale accidentelor înregistrate sunt goana după profit şi lipsa experienţei conducătorilor auto.

Lipsa controlului tehnic al unităţilor de transport şi nerespectarea regimului de lucru de asemenea sunt cauze frecvent întâlnite ale accidentelor.

În vederea asigurării siguranţei pasagerilor, autorităţile propun retragerea licenţei de activitate administratorilor de rute care nu respectă legislaţia în vigoare. În anul 2011 în ţară s-au produs 100 de accidente rutiere cu implicarea transportului public, soldate cu 20 de persoane decedate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite