COVID-19 în R. Moldova: Numărul cazurilor de infectare ar putea depăşi 31 de mii în luna mai

COVID-19 în R. Moldova: Numărul cazurilor de infectare ar putea depăşi 31 de mii în luna mai

Numărul cazurilor de infectare cu noul tip de coronavirus ar putea ajunge la 31 de mii, în luna mai, în condiţiile în care actualii indicatori cu privire la perioada de incubaţie şi rata de contagiozitate vor rămâne aceiaşi. Dacă vor fi respectate măsurile şi controlul strict, morbiditatea poate să scadă de zece ori. Prognozele au fost prezentate sâmbătă, 4 aprilie, de către Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Alexei Ceban, epidemiolog la ANSP, a declarat în cadrul unui briefing de presă că, potrivit informaţiilor analizate zilnic, perioada medie de incubaţie este de aproape şase zile. Este vorba despre contactul cu agentul patogen şi termenul de dezvoltare a simptomelor. De asemenea, a fost calculată şi rata de contagiozitate, care reprezintă rata de infectare de la o persoană. Majoritatea ţărilor raportează o rată de contagiozitate de 3-3,5. În Republica Moldova, momentan această rată este de 2,6
 
„Dacă respectăm măsurile stricte de testare şi izolare, atunci rata de contagiozitate poate scădea la 1,5, fiind un scenariu pozitiv şi diminuând astfel morbiditatea cu aprocximativ zece ori”, a notat Alexei Ceban. Epidemiologul a mai spus că, dacă vor fi respectate măsurile şi controlul strict, va fi diminuată şi povara asupra sistemului medical.

Până în prezent, în Republica Moldova au fost confirmate 591 de cazuri de COVID-19. În total, au fost raportate nouă decese, dintre care două sunt în rândul medicilor. Cazuri tratate sunt 27.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: