Contractele semnate cu agenţii economici vizaţi în ancheta privind asigurarea cu produse alimentare a grădiniţelor vor fi anulate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Primăria Chişinău informează că toate contractele semnate de subdiviziunile municipale cu agenţii economici, vizaţi în ancheta privind fraudarea licitaţiilor şi aprovizionarea cu produse alimentare alterate a şcolilor şi grădiniţelor vor fi reziliate.

Autorităţile municipale dau asigurări că până la sfârşitul anului 2016, în instituţiile de învăţământ preuniversitar şi preşcolar din Chişinău, produsele alimentare vor fi livrate de ceilalţi agenţi economici, care aveau semnate contracte de achiziţii şi în privinţa lor nu au fost depistate bănuieli ceea ce ţine de calitatea produselor.

Totodată, se admite şi varianta de a încheia contracte noi cu alţi furnizori. 

Primăria va iniţia discuţii publice cu participarea părinţilor şi a reprezentanţilor instituţiilor de învăţământ, privind modul de alimentare a copiilor în şcoli şi grădiniţe, dar şi pentru a iniţia o reformă în domeniu. 

Reamintim că măsurile respective au fost întreprinse după ce Centrul Naţional Anticorupţie a reţinut mai multe persoane printre care funcţionari din domeniul educaţional şi agenţi economici sub acuzaţia că au fraudat licitaţiile publice şi au livrat instituţiilor de învăţământ produse alimentare alterate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite