Consilierii municipali n-au evitat scandalurile la prima şedinţă a CMC

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oazu Nantoi a făcut apel la consilieri să fie constructivi şi să evite spectacolul în acest mandat. FOTO: Alexandru Tarlev
Oazu Nantoi a făcut apel la consilieri să fie constructivi şi să evite spectacolul în acest mandat. FOTO: Alexandru Tarlev

Noua componenţă a Consiliului Municipal Chişinău (CMC) a oferit publicului noi scene de dispută, obişnuite în mandatul trecut. Astăzi, a avut loc şedinţa de constituire a CMC ales în urma scrutinului electoral din 14 iunie 2015. Pe ordinea de zi a şedinţei au fost incluse patru puncte şi a fost respins unul venit din partea PSRM. Acesta a fost motiv de dispută între consilierii liberali şi socialişti, care şi-au aruncat replici unul altuia.

Conform legii, lucrările şedinţei de constituire au fost conduse de cel mai în vârstă şi cel mai tânăr consilier. Aceştia au fost Oazu Nantoi din cadrul Blocului Electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă”, în vârstă de 67 de ani, şi Iurii Vitneanski din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani. La şedinţa de învestirea a CMC au fost prezenţi 47 de consilieri din totalul de 51, iar pe ordinea de zi au fost incluse patru puncte - validarea mandatelor consilierilor, validarea mandatului primarului general, constituirea fracţiunilor în Consiliu şi incompatibilitatea mandatelor unor aleşi locali.

Apel pentru o activitate constructivă

Astfel, după ce Dorin Chirtoacă a fost învestit oficial în fruntea primăriei, iar consilierii şi-au primit mandatele, au fost constituite şi fracţiunile. Cea mai mare dintre ele este cea a socialiştilor – 19 mandate, fiind condusă de fostul deputat Ion Ceban. Urmează cea a Partidului Liberal cu 17 mandate, condusă de Ion Ciobanu; fracţiunea PPEM are şase mandate şi este condusă de Oazu Nantoi, iar cea a Partidului Politic „Partidul Nostru” şi cea a comuniştilor au câte trei mandate şi sunt conduse de către Elena Paniş, respectiv Vasilii Chirtoca.

După ce şi-a luat locul în prezidiu şi i-a felicitat pe consilieri, Oazu Nantoi le-a cerut acestora să aibă o activitate constructivă şi să evite scandalurile în acest mandat, însă atmosfera dorită de consilierul PPEM a fost spulberată chiar de la prima şedinţă. După ce a fost propusă ordinea de zi, socialiştii au ţinut cu tot dinadinsul ca în aceasta să fie inclusă şi punctul care prevede crearea comisiilor de specialitate din consiliu, iar liberalii s-au opus acestei iniţiative, fapt ce a generat un scandal între cele două tabere. Fracţiunea PL a argumentat că aceste comisii pot fi create doar după ce vor fi constituite majorităţile şi blocurile din consiliu, pentru a se respecta proporţiile care-i revin fiecărui grup în urma rezultatelor alegerilor.

După lungi dezbateri şi schimburi de replici caracteristice perioadelor electorale între cele două mari tabere, susţinute parţial de fracţiunile mai mici, şedinţa a fost declarată închisă de către Oazu Nantoi. Următoarea şedinţă va avea loc pe data de 3 septembrie. Până atunci, fracţiunile trebuie să negocieze şi să decidă cu cine vor forma alianţe. În context, fracţiunea PPEM a dat de înţeles că-şi doreşte formarea unei majorităţi constituită alături de fracţiunea PL şi consilierii din partea PLDM şi PD.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite