Comuniştii moldoveni acuză România de expansionism

Comuniştii moldoveni acuză România de expansionism

Chişinău: Marş de 1 decembrie

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a atacat România chiar de ziua ei naţională. Drept prilej i-a servit marşul organizat, ieri, la Chişinău, de două asociaţii pro-româneşti pentru a marca 92 de ani de la Marea Unire. PCRM a calificat evenimentul ca fiind un „marş al legionarilor", o „acţiune de lichidare simbolică a Republicii Moldova", ca „rezultat al expansiunii de 20 de ani a statului român" ce ar atenta la suvera

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-un comunicat de presă, Partidul Comuniştilor acuză Alianţa pentru Integrare Europeană că, prin politica sa, ar fi făcut posibil „triumful celor care atât de victorios şi plini de mânie calcă în picioare suveranitatea poporului moldovenesc", pentru că ea însăşi „în mod sistematic şi consecvent a distrus bazele fundamentale ale culturii şi tradiţiilor moldoveneşti".

PCRM mai afirmă că alianţa de guvernare ar fi oferit statului român acces la baza de date a cetăţenilor moldoveni, iar serviciilor speciale româneşti - acces la reţelele de comunicaţii speciale ale Republicii Moldova.

Comuniştii aduc şi alte exemple care, potrivit lor, ar ilustra subminarea statalităţii: „Prim-ministrul şi Preşedintele Parlamentului sunt consultaţi de către numeroşi consilieri din România, care prin cumul sunt şi ofiţeri ai serviciilor de informaţii româneşti. Banca Naţională a Moldovei a iniţiat şi actualmente poartă negocieri privind crearea unui spaţiu financiar şi fiscal comun dintre Republica Moldova şi România. Prim-ministrul Vlad Filat poartă negocieri privind modificarea legii cu privire la pămînt, care va permite vinderea pământului oligarhilor români", se spune în comunicatul PCRM.

Comuniştii prezic lichidarea „statalităţii moldoveneşti, dar şi dispariţia „poporului moldovenesc", dacă la guvernare va rămâne actuala coaliţie liberal-democrată.

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, câteva zeci de chişinăueni au participat ieri după-masă la un marş iniţiat de organizaţiile „Spirit Românesc" şi „Deşteptarea", care a culminat cu o simbolică „horă a Unirii" în Piaţa Marii Adunări Naţionale din capitala Moldovei. Evenimentul s-a desfăşurat paşnic, deşi anterior liderii unor grupări pro-ruseşti au anunţat că vor contracara manifestarea tinerilor.

Autorităţile de la Bucureşti nu au reacţionat la acuzaţiile aduse de comuniştii moldoveni.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările