Comitetul Părintesc al Liceului „Orizont” a înaintat o petiţie la adresa conducerii ţării

Comitetul Părintesc al Liceului „Orizont” a înaintat o petiţie la adresa conducerii ţării

FOTO IPN

Reprezentanţii Comitetului Părintesc al Instituţiei Private de Învăţământ Liceul Teoretic „Orizont” solicită examinarea tuturor circumstanţelor cazului din 6 septembrie, privind returnarea forţată a şapte profesori de origine turcă, angajaţi ai liceului, precum şi stoparea unor asemenea practici, care, potrivit semnatarilor, ştirbesc imaginea ţării.

Într-o petiţie adresată conducerii ţării şi prezentată într-o conferinţă de presă la IPN, Comitetul Părintesc solicită iniţierea unei anchete pentru stabilirea funcţionarilor care se fac vinovaţi de un şir de aspecte, pe care le consideră ilegale. Petiţia este adresată preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, premierului Pavel Filip, preşedintelui Comisiei parlamentare de securitate naţională, apărare şi ordine publică, Eugen Carpov, şefului Serviciului de Informaţii şi Securitate, Vasile Botnari, şi avocatului poporului, Mihail Cotorobai.

„La data de 31 marte 2018, în timpul călătoriei de serviciu a directorului general dr. Turgay Şen spre Bucureşti, domnia sa a fost reţinut pe aeroport, fapt ce l-a determinat să depună o cerere de azil. După această tentativă de returnare forţată a domniei sale, alţi 12 profesori, directori au depus o cerere de azil. La 6 septembrie 2018, şapte profesori au fost luaţi cu forţa din casele lor proprii, deteriorând uşile de intrare, alţii din incinta şcolii, iar alţii din drum spre serviciu, au fost urcaţi cu forţa în maşini, fără careva explicaţii şi fără careva acte de identitate, de către Serviciul de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova. Aceste persoane, în amiaza aceleiaşi zile, au fost transmise autorităţilor turceşti”, a citat din petiţie Valentina Curechi, profesoară la Liceul „Orizont”.

În petiţie se menţionează că dintre cei şapte profesori, cinci aveau document temporar de identitate pentru solicitanţii de azil, adică erau în aşteptarea unei decizii administrative. Pe 10 septembrie 2018, soţiile acestor persoane au primit pe adresa poştală de domiciliu decizii privind declararea persoanei indezirabile şi decizii privind respingerea cererii de azil. Pe plicul acestor scrisori este aplicată ştampila Poştei Moldova cu data trimiterii 7 septembrie 2018, iar autoritatea care a trimis este Biroul Migraţie şi Azil al MAI. În petiţie se spune că din comunicatul SIS reiese că aceste persoane au fost transmise autorităţilor de stat din Turcia pe motivul că ar fi adepţii unei organizaţii islamiste, fără alte explicaţii şi fără un proces de judecată care ar dovedi vina lor.

„Amintim că după puciul eşuat din 15 iulie 2016 în Turcia, autorităţile turceşti fac presiuni asupra organelor de stat din Republica Moldova, prin intermediul Serviciul de securitate naţională din Turcia şi a Ambasadei Turciei în Republica Moldova, ca profesorii de origine turcă, care sunt suspectaţi de legătură cu mişcarea Hizmet, să fie predaţi Turciei şi ca instituţia de învăţământ să fie închisă sau transmisă pentru gestionare Fundaţiei turceşti pro-guvernamentale „Maarif”. După primele declaraţii ofensive ale ambasadorului turc în Republica Moldova, în presă, precum că această instituţie pregăteşte terorişti care se infiltrează în organele de stat, fără a face o anumită diferenţă, adică, i-a numit pe toţi copiii noştri terorişti, noi am înaintat o petiţie prim-ministrului Pavel Filip, la care însă nu am primit răspuns”, se mai spune în petiţie.

Reprezentanţii Comitetului Părintesc al Liceului Teoretic „Orizont” enumeră în petiţie mai multe momente pe care le consideră ilegale, şi anume: reţinerea persoanelor fără informarea lor despre motiv, precum şi lezarea dreptului la apărare, fiind interzis accesul la un avocat. De asemenea, sunt punctate: deteriorarea proprietăţii private în lipsa unui mandat de arest, dar şi faptul că după reţinere, persoanelor nu li s-a oferit accesul la membrii familiei sale. Potrivit reprezentanţilor Comitetului, celor şapte profesori nu li s-au comunicat deciziile privind declararea persoanei indezirabile, acestea fiind trimise la adresa poştală după transmiterea lor în Turcia. La fel, li s-a încălcat dreptul la atac în instanţa de judecată a respectivelor decizii, precum şi nu li s-a comunicat despre respingerea cererii de azil, acestea fiind, de asemenea, transmise pe adresa lor poştală, după transmiterea profesorilor în Turcia. Printre cele punctate în petiţie, se numără şi încălcarea dreptului la liberate, dreptului de a alege ţara de destinaţie în cazul unei returnări, dar şi alte drepturi prevăzute în actele legislative naţionale şi convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: