Combat tuberculoza în mizerie şi fără apă

Copiii din centrul de la Corneşti sunt alimentaţi în condiţii îndoielnice

Sute de copii din Moldova sunt izolaţi în instituții speciale și își petrec copilăria departe de casă doar pentru că cineva din familia lor este bolnav de tuberculoză, iar statul nu găsește o altă cale decât să-i separe de semenii lor.

Deşi nu sunt contagioşi şi nici bolnavi, copiii sunt scoşi din familii şi ţinuţi luni în şir în şcoli speciale, în timp ce adulţii bolnavi rămân acasă şi refuză să se trateze. Astfel, când revin, copiii sunt expuşi aceluiaşi risc de a se infecta, iar izolarea prin care au trecut se dovedeşte a fi de două ori inutilă.

SPĂLATUL PE MÂINI ŞI BAIA, UN LUX

Una dintre instituţiile în care ajung copiii care au rude bolnave de TBC este Centrul Ftizipneumologic de Reabilitare din Corneşti, raionul Ungheni. Instituţia în care de mai mulţi ani nu există apă curgătoare şi lipsesc condiţiile elementare de igienă aminteşte puternic de perioada postbelică. Doar terenul de joacă cu câteva fiare vechi înfipte în pământ dă de înţeles că aici este totuşi o instituţie pentru copii. În interior priveliştea e şi mai dezolantă - coridoare interminabile, dormitoare în care singurul mobilier sunt paturile, o baie ca vai de ea deschisă o dată pe săptămână şi un veceu de unde vine un miros greu. În astfel de condiţii ajung să trăiască în fiecare an cel puţin 200 de copii din toată ţara pe care statul încearcă să-i protejeze de tuberculoză.

Ministerul Sănătăţii, autoritatea care patronează şcoala, pretinde că centrul din Corneşti este o instituţie de tip sanatorial, unde copiii sunt ajutaţi să-şi fortifice organismul ca să evite riscul contaminării cu tuberculoză. În realitate însă spălatul pe mâini e un lux pentru cei de aici, iar săpunul, hârtia igienică şi pasta de dinţi sunt folosite mai rar decât ar trebui. Administraţia dă vina pe lipsa apei curgătoare atunci când vorbeşte despre igiena precară.

IZOLAŢI, DAR NEPROTEJAŢI

Când am ajuns la Corneşti, copiii erau la recreaţia mare. Cei mai mari, aranjaţi în coloană câte doi, se grăbeau la cantină - o construcţie întunecoasă, cu podea din beton, aflată în curte. Mâncarea este adusă în nişte găleţi mari de la bucătăria situată în alt colţ al curţii.

La câţiva metri de cantină, lângă spălătorie, câteva femei cărau apă cu găleţile dintr-o cisternă. Apa din cele câteva fântâni de pe teritoriul instituţiei nu ajunge pentru toate necesităţile. În interiorul clădirii, care stă să cadă de veche ce este, vedem mai multe butoaie de plastic pline cu apă. Grămezile de rufe care stau direct pe podea urmează să fie trecute prin trei maşini mici de spălat. „Avem şi o maşină mare, dar pentru a o porni am avea nevoie de vreo tonă de apă. Acestea, mai mici, se defectează repede şi trebuie să le schimbăm des. Unii copii urinează în pat şi avem mult de spălat", spune una dintre angajate.

„Apă curgătoare avem doar la robinetul din bucătărie, o pompăm dintr-o fântână din curte. La baie este apă numai în anumite zile", ne explică Elena Cebanu, medic-şef al instituţiei. Din acest motiv, copiii se spală sub apă curgătoare numai o data pe săptămână. O dovedeşte şi graficul afişat pe uşa camerei de baie. În celelalte zile, copiii sunt mulţumiţi dacă se pot spăla măcar pe picioare înainte de culcare. „Avem un lighean în care se spală toţi copiii din cameră. Educatoarea ne toarnă apă din ceainic", mărturiseşte un băieţel.

„NU LE DĂM JUCĂRII, CĂCI SE BAT DE LA ELE“

În dormitoarele în care stau înghesuite unul lângă altul câteva paturi nu este nimic ce ar aminti că aici trăiesc copii. Chiar dacă ar vrea să aibă lucruri personale, nu le-ar putea păstra, pentru că din cele mai multe camere lipsesc noptierele şi dulapurile, iar covoraşe sunt în doar câteva încăperi. Copiii nu au încălţăminte de schimb, astfel încât podeaua din dormitoare e de o curăţenie îndoielnică.

În una din sălile de la parter îi găsim pe cei mai mici locatari ai centrului, copii de 2-3 ani. Încăperea unde îşi petrec mai toată ziua e sumbră şi rece. Niciun desen pe pereţi şi nici vorbă de materiale didactice, cărţi de colorat, creioane sau jocuri interactive. Nici măcar scăunele nu ajung pentru toţi, astfel încât câţiva micuţi stau direct pe podea, pe un covor strâns sul. Singurul semn de civilizaţie este un televizor şi câteva jucării vechi şi rupte. „Avem o cutie mai mare de jucării, sunt vechi, dar încă bune. Nu le prea dau voie să se joace cu ele, căci încep a se bate şi a ţipa", ne explică îngrijitoarea.

INSTRUIRE FORMALĂ

Deoarece copiii petrec în instituţie mai multe luni (conform regulamentului - între 6-7 luni), ca să nu rămână în urmă de programul şcolar, în prima jumătate a zilei sunt organizate lecţii. Într-o sală de clasă găsim vreo 20 de copii de vârstă diferită şi din clase diferite - de la a III-a până la VII-a. Deşi în instituţie există permanent copii în toate cele patru clase primare, aici sunt angajate doar trei cadre didactice. În timp ce copiii de-a IV-a citesc un text, profesoara lucrează cu cei din alte clase, apoi invers. Chiar şi aşa, copiii nu învaţă toate obiectele din programa şcolară. Astfel, elevii din clasele mari nu studiază limbi străine şi întâmpină greutăţi atunci când pleacă de aici.

La rândul lor, profesorii spun că fac tot ce le stă în puteri ca să le asigure copiilor accesul la carte. „Avem şi copii care nu cunosc alfabetul şi nu ştiu să-şi scrie numele, deşi în satele de unde au venit erau în clasa VIII-a. Noi îi învăţăm totul", spune Viorelia Bânzari, profesoara care predă mai multe discipline în clase diferite. Medicul-şef al instituţiei afirmă că a încercat de mai multe ori să înscrie copiii la şcoala din Corneşti, ca să beneficieze de o instruire de calitate, iar la centru să urmeze doar tratamentul. Spune însă că a renunţat, întrucât părinţii copiilor din sat şi administraţia şcolii s-au opus.

COPIII - ÎN IZOLARE, PĂRINŢII - PESTE HOTARE

Reforma instituţiilor rezidenţiale lansată acum cinci ani încă nu a ajuns la Corneşti. Astfel, în timp ce în alte instituţii plasarea nu este acceptată în lipsa unei decizii a comisiei raionale pentru protecţia copiilor în dificultate, la centrul de la Corneşti există alte reguli şi alte tradiţii. Cei mai mulţi copii ajung aici în baza unei îndreptări eliberate de medicul ftiziopulmonolog din raion. Niciunul dintre cei care a venit aici cu o astfel de îndreptare nu era bolnav de tuberculoză. Doar un număr mic de copii vin la centru după ce s-au tratat de tuberculoză în condiţii de spital.

Pentru că nimeni nu urmăreşte ca părinţii acestor copii să se trateze, iar problemele familiei să se rezolve, unii ajung aici şi de două-trei ori. Astfel, lipsa unui control strict din partea statului generează posibilităţi de a manipula sistemul şi de a recurge la plasament în mod nejustificat. Este şi cazul a trei fraţi din raionul Călăraşi - Daniela, Ştefan şi Sveatoslav - dintre care cel mai mare are opt ani, iar cel mai mic doar trei. Surse din cadrul direcţiei raionale de Asistenţă socială ne-au comunicat că cei trei copii au fost plasaţi la centrul din Corneşti pentru a doua oară, deşi în familia lor nu a fost nimeni bolnav de tuberculoză. Adevăratul motiv pentru care ei au ajuns în această instituţie este sărăcia de acasă. După ce i-a adus la centru, mama lor a plecat să muncească în Federaţia Rusă.

Şi mama Marinei, o adolescentă de 15 ani, este plecată la Moscova. Fata a ajuns aici împreună cu patru fraţi ai săi deoarece mătuşa care locuia cu ei s-a îmbolnăvit de tuberculoză. După ce şi-a văzut copiii plasaţi în instituţie pentru o durată mai mare, femeia a plecat la lucru în străinătate.

UITAŢĂ DE MAMĂ,NU AU UNDE SE DUCE

Olguţa, o altă locatară a centrului, a venit la Corneşti acum şapte luni, împreună cu cei trei fraţi. Tatăl lor a murit de tuberculoză, iar mama a plecat să muncească peste hotare. Spre deosebire de fraţii săi mai mici, Olguţa nu ştie să scrie şi nici să citească. Fata a mers la şcoala din sat numai atunci când o lăsa mama. Mereu avea ceva de făcut pe lângă casă şi, în plus, trebuia să-şi dădăcească fraţii. La centru, Olga a învăţat câte ceva, iar acum aşteaptă să poată pleca acasă, pentru că programul de recuperare s-a încheiat. Cei patru copii spun însă că nu pot lua legătura cu mama. Numărul de telefon indicat de femeie în fişa personală este greşit. Acum ei nu mai beneficiază de niciun fel de tratament şi stau aici doar pentru că nu au unde se duce.

Aşteaptă să fie luate de la centru şi două gemene din sudul ţării - Marina şi Iulia. Copilele, care au câte opt ani, au ajuns aici pentru că mama lor s-a îmbolnăvit. Spre deosebire de mulţi alţi copii care după ce stau la centru se reîntorc în focarele de tuberculoză, fetele vor merge într-un centru de plasament până când mama lor se va trata definitiv.

NIMENI NU E RESPONSABIL

Administraţia instituţiei recunoaşte că nu colaborează cu secţiile de asistenţă socială, astfel încât nicio structură nu urmăreşte ca această perioadă de recuperare, plătită din banii statului, să nu fie în van. Reintegrarea copiilor din Centrul ftiziopneumologic nu este coordonată cu autorităţile locale după expirarea perioadei de aflare în instituţie. Familia biologică sau extinsă nu prezintă niciun act precum că cei de acasă sunt sănătoşi şi nu sunt un pericol pentru copil. Medicul-şef Elena Cebanu afirmă că foarte mulţi copii ajung la centru în mod repetat, deoarece părinţii nu se tratează. Unii se îmbolnăvesc, chiar dacă statul a investit de mai multe ori în reabilitarea lor.

BUGET DE MILIOANE PENTRU UN CONFORT DISCUTABIL

Potrivit administraţiei centrului, costul mediu pentru întreţinerea unui copil se ridică la 42.000 de lei pe an. În ultmii trei ani, bugetul alocat instituţiei a fost într-o continuă majorare, ajungând în anul curent la peste cinci milioane de lei. Deşi statul dă mai mulţi bani, condiţiile rămân neschimbate.

Conform unor normative stabilite încă în 2009 de Guvern, pentru alimentarea copiilor ar trebui să se aloce nu mai puţin de 44 de lei pe zi. În realitate, costul pentru hrana copiilor este redus exact cu 30% şi nu e mai mare de 30 de lei pe zi. Din aceşti bani, administraţia instituţiei trebuie să le asigure copiilor cinci mese. Se economiseşte drastic şi la asigurarea cu medicamente. Astfel, pentru acestea se alocă de două ori mai puţini bani, cinci lei pe zi, în loc de 11 lei, cât prevăd normativele.

Deşi pare enorm, bugetul instituţiei nu prevede bani pentru procurarea hainelor şi încălţămintei pentru copii. Pe cei mai mulţi i-am găsit purtând şlapi vechi de gumă şi haine ponosite. Angajaţii instituţiei ne-au spus că hainele şi încălţămintea pe care le poartă copiii sunt din donaţii. Cei mai mulţi nu au ce aduce de acasă, unde în majoritatea cazurilor domneşte sărăcia.

Deşi este o instituţie pentru copii, centrul de la Corneşti nu are şi nici nu a avut un psiholog în statele de personal. Mulţi dintre cei care se află aici ar avea nevoie de consultaţia unui astfel de specialist, ţinând cont că despărţirea de casă şi de părinţi e o traumă pentru fiecare copil. Astfel, tentativele de evadare sunt numeroase, iar personalul face faţă cu greu acestor situaţii.

În loc să reformeze instituţia, care nu corespunde rigorilor unui centru pentru copii, în anul curent Ministerul Sănătăţii a alocat un milion de lei pentru reconstrucţia faţadei şi reparaţia căilor de acces în clădire.

Izolarea copiilor din familiile cu TBC este nejustificată

Experţii în sănătate publică cred că izolarea copiilor din familiile cu tuberculoză nu este justificată, deoarece instituţiile rezidenţiale, ca şi spitalele, sunt o sursă de infecţie. Viorel Soltan, directorul Centrului de Politici şi Analize în Sănătate (PAS), consideră că statul trebuie să-i determine pe bolnavii de tuberculoză să urmeze tratamentul, nu să izoleze copiii. „Este suficient ca bolnavii să primească tratamentul o săptămână pentru ca virulenţa sau capacitatea de a-i infecta pe ceilalţi să se reducă considerabil", susţine expertul.

Totodată, Viorel Soltan crede că persoanele infectate cu tuberculoză ar putea să se vindece mai repede şi mai uşor dacă ar beneficia de tratament ambulatoriu şi nu ar fi izolate în spitale. O cercetare realizată de Centrul de Politici şi Analize în Sănătate (PAS) arată că în spitale pacienţii contactează forme mai grave ale tuberculozei, rezistente la antibiotice, care ulterior necesită costuri mult mai mari pentru tratament.

„În spital trebuie să meargă cei cu forme grave, dar staţionarul nu trebuie utilizat ca izolare. Mulţi aduc argumente de genul: sunt contagioşi, se teme tot satul, trebuie izolaţi. La momentul când începe tratamentul, virulenţa scade brusc, practic, după trei săptămâni de tratament este imposibil să te infectezi de la bolnav", spune Viorel Soltan.

Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, incidenţa cazurilor noi de tuberculoză în rândul copiilor, în anii 2005-2011 a fost în descreştere. Astfel, dacă în anul 2005 erau înregistrate 31,2 cazuri la 100.000 de locuitori, în 2011 numărul acestora a constituit 26,4 la 100.000. 

Investigaţia a fost realizată în cadrul campaniei „Jurnaliştii pentru şanse egale şi diversitate", desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova.