Cine subminează AIE-2?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima săptămână PLDM a fost acuzat de liderul PD, Marian Lupu, că subminează Alianţa pentru Integrare Europeană-2. La rândul său, Mihai Ghimpu a avut o reacţie mai calmă în raport cu liderul democrat.

Principalul cap de acuzare invocat a fost negocierile lansate de liberal-democraţi cu comuniştii în ceea ce priveşte alegerea preşedintelui ţării fără de care nu poate fi rezolvată criza politică din Republica Moldova.

Premierul Filat fiind plecat într-o mini-vacanţă în Elveţia, liderul comuniştilor a folosit momentul pentru a apărea în faţa publicului şi a specula asupra unei înţelegeri care ar fi existat între PCRM şi PLDM.

Rugat să vină cu precizări, Vladimir Voronin a declinat să dea mai multe detalii şi a negat de fapt existenţa unei înţelegeri cu liberal-democraţii. Ulei pe foc a pus însă decizia PLDM de a vota, în parlament, împreună cu PCRM - în premieră - pentru amânarea unui proiect de lege privitor la sectorul farmaceutic din Moldova.

Această acţiune a fost interpretată ca un argument în plus relativ la presupusul acord al PLDM cu PCRM. Un partid extraparlamentar marginal, al cărui lider demonstrează în ultimul timp că este certat foarte serios cu realitatea şi cu bunul simţ, pretinzându-se „adevărat" unificator al dreptei, organizează chiar un miting de protest în faţa sediului PLDM, invocând culoarea roşie care s-ar ascunde în spatele culorii verzi...

Reîntors din Elveţia, premierul respinge hotărât să comenteze insinuările privind o eventuală coaliţie cu comuniştii. Folosind cuvinte de prisos şi cu o conotaţie peiorativă la adresa lui Lupu, Filat promite ferm depăşirea crizei politice.

Voronin declarase între timp că admite clar sprijin pentru alegerea preşedintelui, dar cu condiţia unor cedări. Rămâne să ne întrebăm şi să aflăm despre ce este vorba. Garanţii? Ce fel de garanţii? De încetare a tentativelor de deschidere a unui dosar penal pe numele fiului său, Oleg? Sau altele?

Putem să presupunem - şi aici liderul democrat a sugerat clar acest lucru - o condiţie ar fi revizuirea acordului AIE-2 în ceea ce priveşte candidatura pentru alegerea şefului statului.

Dacă aşa este, atunci chiar Lupu a admis că nu ţine neapărat la funcţia de preşedinte al Republicii dacă acest lucru îl cere interesele naţionale. Prin urmare, ce se întâmplă? Cine de fapt subminează AIE-2? Nu cumva - dincolo de retorică - chiar cei care utilizează acest limbaj apocaliptic, adică chiar Partidul Democrat?

Or, cum să interpretăm scandalul legat de iniţiativa ministrului democrat al economiei Valeriu Lazăr de majorare a preţurilor la serviciile Moldtelecom şi transferarea conturilor acestuia de la Fincombank la Victoriabank, controlată de Vlad Plahotniuc, proprietarul de fapt al PD?

Moldovagaz a anunţat apoi despre decizia de a-şi trece conturile de asemenea la Victoriabank. Or, aceste două acţiuni vorbesc de la sine, cred, de o subminare mai vârtoasă a imaginii AIE-2 în faţa electoratului necomunist.

În plină criză şi în condiţiile în care, iarna, au fost majorate deja preţurile la căldură, iar exasperarea oamenilor a atins cote dramatice, să mai ceri mărirea tarifelor la telefonie fixă, nu este oare mai grav pentru imaginea Alianţei decât orice altceva? Mai ales că Moldtelecom e o întreprindere de stat şi a avut anul trecut un venit de cca. 400 milioane de lei.

În acelaşi timp, într-un interviu pentru Europa Liberă, transmis luni dimineaţa, Vlad Filat a negat faptul că negocierile cu comuniştii vizează eliminarea lui Lupu din cursa prezidenţială.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite