Cine are interes să „spele“ ocupaţia rusească de la 1812

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Basorelieful Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni de pe strada ce-i poartă numele din Chişinău
Basorelieful Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni de pe strada ce-i poartă numele din Chişinău

Opiniei publice i se impune ideea că după 1812 lucrurile, în domeniul ecleziastic, nu au mers atât de rău, cel puţin la început: la cârma nou-createi mitropolii e numit un român, care a luptat pentru limba română, a fondat o instituţie teologică. Dar nu se pun în discuţie consecinţele raptului şi a scindării enoriaşilor Mitropoliei Moldovei.

La un an de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în 1812, Guvernul ţarului Alexandru I a comis încă o fărădelege, de data aceasta faţă de sufletele locuitorilor de aici. La 21 august 1813 a fost semnat Decretul imperial privind crearea Mitropoliei Chişinăului şi Hotinului, act unilateral, samavolnic, prin care locuitorii dintre Prut şi Nistru supuşi canonic Mitropoliei Moldovei au fost rupţi de la matcă şi trecuţi la nou creata mitropolie. Ce a urmat se ştie: rusificarea, deznaţionalizarea, interzicerea ţinerii serviciilor religioase în limba română etc.

Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la înfiinţarea acelei mitropolii şi cineva foarte interesat a pus problema organizării unor manifestări culturale şi ştiinţifice la Chişinău. Trebuia cumva „argumentat“ raptul ecleziastic şi supunerea canonică a locuitorilor Basarabiei faţă de biserica moscovită.

Un comunicat de presă al ICR „Mihai Eminescu“ din Chişinău a anunţat că astăzi are loc deschiderea unei expoziţii cu genericul „Gavriil Bănulescu-Bodoni (1746-1821) – un ierarh ortodox apărător al culturii şi limbii române“, prilejuită de împlinirea a 200 de ani de la crearea Mitropoliei Basarabiei şi de la fondarea Seminarului Teologic din Chişinău.

La o analiză atentă a comunicatului, observăm falsuri şi manipularea opiniei publice. Aş spune chiar o „spălare“ a evenimentului de la 1813. Mai întâi, la 1813 a fost creată Mitropolia Chişinăului şi Hotinului, a cărei succesoare se anunţă Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove, canonic supusă Bisericii Ortodoxe Ruse. Apoi, pentru a da aparenţă de românism, organizatorii au introdus sintagma „prilejuită de împlinirea a 200 de ani de la crearea Mitropoliei Basarabiei“, sugerând ideea că mitropolia creată la 1813 e a Basarabiei, ceea ce, aşa cum am arătat, este un neadevăr.

Aşadar, opiniei publice i se impune ideea că după 1812 lucrurile, în domeniul ecleziastic, nu au mers atât de rău, cel puţin la început: la cârma nou-createi mitropolii e numit un român, care a luptat pentru limba română, a fondat o instituţie teologică (credem că rolul mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni trebuie reconsiderat, având în vedere faptul că mitropolia de la 1813 a apărut la iniţiativa lui, una din misiunile principale ale acestuia fiind oprirea exodului basarabenilor peste Prut). Dar nu se pun în discuţie consecinţele raptului şi a scindării enoriaşilor Mitropoliei Moldovei.

Cu ocazia acestei triste aniversări, ar fi fost binevenită organizarea unei manifestări ştiinţifice cu participarea Bisericii Ortodoxe Române şi a Mitropoliei Basarabiei, unde să să se discute despre ce drepturi canonice şi juridice avea Imperiului Rus şi Biserica Ortodoxă Rusă de a-şi atribui enoriaşii români din Basarabia, dar şi despre contribuţia ierarhilor mitropoliei ruse de la Chişinău la deznaţionalizarea moldovenilor. Acolo era locul şi cazul să fie analizată şi activitatea Mitropolitului Bănulescu-Bodoni.

În fine, precizăm că manifestările „la comandă“ cu ocazia a 200 de ani de la crearea Mitropoliei Chişinăului şi Hotinului vor urma în toamnă, când va avea loc o conferinţă ştiinţifică.

P.S. Nu este pentru prima dată când, pentru a nu deranja vecinul nostru de la Răsărit, „patrioţii români“ din Republica Moldova ambalează temele conferinţelor aşa încât să fie pe placul ruşilor. De exemplu, conferinţa internaţională organizată anul trecut, când s-au împlinit 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, a avut următorul generic: „Basarabia 1812. Problema naţională. Implicaţii internaţionale“. S-a înţeles cumva din titlu că manifestarea ştiinţifică a fost dedicată unui rapt şi unei aniversări tragice?

P.P.S. Şi toată lumea caută agenţi de influenţă doar în curtea Ambasadei Rusiei la Chişinău.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite