Cine este Emilia Russu, interpreta care vrea să reprezinte Moldova la Eurovision cu o piesă în sanscrită - „Yama” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Selecţia naţională pentru Eurovision din acest an vine cu mai multe surprize, iar una dintre cele mai neobişnuite piese aparţine, fără îndoială, Emiliei Russu (30 de ani), o tânără interpretă din Moldova, care vrea să cucerească juriul cu o piesă într-o limbă moartă. Absolventă a Academiei de Teatru şi Arte Plastice din Moldova, Emilia va concura cu piesa „Yama”, interpretată în sanscrită, considerată una dintre cele mai vechi limbi de pe pământ.

Într-un interviu pentru „Adevărul”, Emilia Russu a explicat de ce a ales să cânte într-o limbă considerată moartă şi care este semnificaţia versurilor compoziţiei. 

„Versurile sunt dedicate lui Dumnezeu. Aceasta e traducerea întregii piese: „Om. Să medităm asupra marelui fiu, fiu al lui Dumnezeu. Fie ca acel Yama Deva (n.r. - formă de divinitate), stapânul timpului, să ne inspire şi lumineze mintea şi înţelegerea”. Demult îmi doream să realizez această piesă. Totodată, m-am gândit cum ar fi dacă aş merge şi la Eurovision să cânt o mantră, adică o rugăciune, un text sacru în limba sanscrită, menit să elibereze conştiinţa facând legătură cu Dumnezeu”, a declarat Emilia Russu pentru Adevărul. 

Emilia susţine că scopul acestei piese a fost de trezi curiozitatea pentru o altă cultură, rămânând, în acelaşi timp, pe aceeaşi undă cu Dumnezeu, care este unic pentru toţi.

„Sper să le placă tuturor această creaţie. Vreau, prin intermediul acestei piese, să le transmit o stare nouă, înălţătoare, de linişte şi eliberare. Evident, juriul este cel care va alege şi va decide dacă interpretarea mea şi această piesă merită să reprezinte Moldova la ediţia din acest an a Eurovision. Vreau să reînvii dragostea pentru frumos cu o piesă într-o limbă moartă”, a mai spus interpreta. 

Emilia Russu s-a născut la Chişinău şi a absolvit Academia de Teatru şi Arte Plastice, la catedra de Estradă şi Jazz. A început să facă muzică de la vârsta de 21 de ani, când şi-a descoperit talentul de a cânta şi a simţit necesitatea de a împărtăşi cu toţi muzica ei.

Etapa „Audieri LIVE” a concursului Eurovision 2022 Moldova se va desfăşura sâmbătă, 29 ianuarie, începând cu 14.00 şi va fi transmisă Live de postul public de televiziune, Moldova 2. Potrivit regulamentului, modalitatea de jurizare va fi 100% juriu. Criteriile de apreciere includ: linia melodică, originalitatea piesei şi interpretarea. 

Organizatorii au decis că învingătorul etapei „Audieri LIVE” va fi desemnat în calitate de Reprezentant al Republicii Moldova la concursul Eurovision 2022. Concursul internaţional „Eurovision Song Contest - 2022” va avea loc în perioada 10 - 14 mai, la Torino, Italia.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite