Am avut privilegiul să pot urmări an de an dezvoltarea Chişinăului din anul 2000 până în ziua de azi. Am văzut dispărând telefoanele publice cu cartelă pe lângă care stăteau femei sărmane ce închiriau cartele pentru o convorbire. În locul lor au apărut reţelele de telefonie mobilă şi zeci de magazine dedicate acestor servicii. Am văzut dispărând încet-încet scârţâitoarele troleibuze sovietice. Am văzut oraşul crescând de la un an la altul.
 
Am fost detaşat cumva de Chişinău, i-am văzut dezvoltarea oarecum din exterior. N-ar avea rost să înşir toate îmbunătăţirile şi schimbările văzute de mine de-a lungul acestor ani, sunt prea multe. Sunt însă foarte surprins să văd ura revărsată asupra oraşului de locuitorii săi. Mai ales cei care o voce cât de mică în spaţiul public îşi critică oraşul cu o furie greu de imaginat. Parcă au uitat cum arăta Chişinăul în urmă cu 10 sau 15 ani. Nimic nu le place, totul este strâmb şi murdar.
 
În realitate Chişinăul a rămas ceea ce a fost dintotdeauna de-a lungul ultimilor 200 de ani de istorie: un oraş de provincie cochet, cu ritmul său propriu. Nu a fost niciodată şi nici nu are şanse previzibile să devină o metropolă cu investiţii ameţitoare. Chişinăul nu are nici proziţia necesară nici capacităţile economice pentru aşa ceva. Este un oraş nepretenţios, plin de verdeaţă, mult mai curat decât multe capitale balcanice prin care am avut ocazia să trec. Nu există şi nici nu a existat invazia de maidanezi din Bucureşti, fenomenul înmulţirii chioşcurilor este ţinut cât de cât sub control.
 
Problema parcărilor din Chişinău este aceeaşi ca în orice oraş fost sovietic – acestea nu au fost construite pentru maşini în proprietate privată. Orice transformare în această direcţie reprezintă un efort pe care nici un oraş fost sovietic nu a reuşit să-l depăşească mulţumitor. Pur şi simplu sunt prea multe maşini faţă de structura avută în minte de proiectanţii oraşului.
 
Toţi cei care deplâng urâciunea Chişinăului ar trebui să facă un pas în spate şi să privească oraşul cu mai multă detaşare. Asta doar dacă nu cumva sunt în solda Zinaidei Greceanîi şi sunt obligaţi prin contract să scrie cu mânie proletară că pur şi simplu Chişinăul este o ruină.