Chişinău. Un tânăr riscă până la şapte ani de închisoare după ce a convins câteva fete să se prostitueze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol sursa Shutterstock
FOTO simbol sursa Shutterstock

Un tânăr de 27 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru că a racolat tinere pentru a practica prostituţia. Poliţiştii au stabilit că de la începutul anului curent şi până în prezent, suspecţii, aflându-se pe teritoriul Chişinăului, au racolat, prin intermediul reţelelor de socializare, mai multe tinere şi le-au convins să se prostitueze contra unor sume de bani.

Aceştia ar fi promis victimelor cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani, sume de la 3.000 la 4.000 de lei zilnic.

Fetele acordau servicii în unele apartamente din Chişinău sau erau transportate la domiciliile solicitanţilor. Suspecţii încasau 1.000 de lei pentru o oră de servicii sexuale prestate şi 300 euro pentru o noapte.

În momentul controlului transmiterii banilor a fost efectuată identificarea şi reţinerea unui suspect, pentru un termen de 72 de ore.

Ulterior, s-a constatat că bărbatul este acuzat de comiterea infracţiunii prevăzute de art.206, al. 2 din Codul Penal al Republicii Moldova, (trafic de copii), având statut de inculpat, cauza penală fiind pe rol în instanţa de judecată.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru proxenetism, iar dacă vinovăţia bărbatului va fi demonstrată, acesta riscă pedeapsă cu închisoare de la 4 la 7 ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite