Chişinău: Mai puţine note de 9 şi 10 la bacalaureatul din acest an

Absolvenţii din acest au luat note mult mai modeste la examenele de bacalaureat, au anunţat oficialii din Învăţământ după verificarea a 70 % din lucrări. Ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, a motivat prin înăsprirea rigorilor de apreciere a cunoştinţelor şi prin monitorizarea mai strictă a examenelor.

Ministrul Educaţiei a declarat că au fost notate cu 9 şi 10 doar lucrările exemplare. „Anul acesta ne-am orientat spre note de 6 şi 7. Tendinţa era absolut necesară, odată ce unii absolvenţi cu medii aproape de 10 nu erau în stare să închege o frază", a remarcat Mihail Şleahtiţchi, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit rapoartelor preşedinţilor celor 175 de centre de bacalaureat din ţară, până la ziua de ieri au fost verificate lucrările de BAC în proporţie de 100% la şase discipline şi de 70% la celelalte.

Ieri a avut loc ultimul examen de bacalaureat, la limba română în şcolile alolingve, în 98 de centre din ţară. Potrivit preşedintelui Centrului de Evaluare şi Examinare, testul a decurs fără mari abateri.

1% de note de 10 la română

„Am întâlnit o singură situaţie atipică, la Universitatea de Stat din Comrat, unde ni s-a comunicat că doi candidaţi nu au primit teste personalizate", a precizat Adrian Ghicov.

Cei 17 preşedinţi ai centrelor de BAC au făcut câte o totalizare, evidenţiind tendinţele negative care s-au păstrat şi în acest an. „Facem tot posibilul pentru a diminua influenţa surselor externe de facilitare a testelor. Am întâlnit în peste 40 de lucrări indici şi semne, pentru a putea fi depistate, ulterior, numele. Am verificat şi lucrări identice, de la prima până la ultima literă.

Doar 1% din cele 23.800 de teste la română au fost apreciate cu note maxime, iar în 3,4% din cazuri s-au pus note mai mici de 5", a menţionat Vera Tănase, şefa comisiei de evaluare la limba română. Printre cele mai grave încălcări ministrul Educaţiei a enumerat utilizarea telefoanelor mobile şi toleranţa extremă a supraveghetorilor. „Unii absolvenţi au venit la examen şi cu patru telefoane mobile. Nu au lipsit micile broşuri, editate special pentru bacalaureat. Pentru prima dată am întocmit un număr atât de mare de penalizări şi am anulat peste 170 de lucrări", a spus Şleahtiţchi.
Rezultatele examenelor de bacalaureat vor fi făcute publice la 27 iunie.

Perlele absolvenţilor

„Spre fundul poeziei el ne arată ceva bun", „Ana este îngreunată la burtă", „Poetul preferat - Ion Creangă, cu poezia «Guguţă»", „Otlia s-a căsătorit în final cu George Coșbuc", „Maria Preda, o tânără bălaie și frumoasă", „Grigore Vieru a vrut să se facă aviator. Dar pentră că era slab, s-a făcut poet."

"Anul acesta ne-am orientat spre note de 6 și 7. Tendința era absolut necesară"

Mihail Şleahtiţchi, Ministrul Educaţiei


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: